Coliziune între patru mașini. O minoră – preluată de un elicopter SMURD

0
425

În această seară, un eveniment rutier s-au produs pe DJ 561, în Dolj, între Calopăr și Gura Văii.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că unui bărbat în vârstă de 52 de ani, din Craiova, i s-ar fi desprins o roată de la mașină, după care autoturismul a intrat în coliziune cu alte trei. În urma evenimentului rutier, o minoră de șase ani, pasageră într-un autoturism, a necesitat îngrijiri medicale, fiind preluată de un  elicopter SMURD și transportată la spital.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.