Peste 3.500 de copii beneficiază de atelierele de vară organizate de OvidiuRO în întreaga țară

0
334

În această vară, aproximativ 1.000 de profesori din învățământul preșcolar și școlar organizează voluntar peste 350 de Ateliere de Vară Șotron, în 40 de județe. Mai mult de 3.500 de copii participă, în lunile iulie și august, la Atelierele de Vară Șotron – un modul educațional organizat an de an de OvidiuRO, cu începere din 2001, în scopul de a oferi copiilor din comunități defavorizate experiențe de învățare prin joc și explorare. Anul acesta, accentul este pe învățarea remedială, în special pentru copiii care încep clasa pregătitoare. Peste 4.500 de cărți ilustrate au fost distribuite în toată țara, dar și materiale didactice precum truse geometrice, riglete, seturi de grafice, jocuri despre eco-obiceiuri, fișe de activități și truse de igienă.

Toate acțiunile din cadrul Atelierelor de Vară Șotron sunt organizate de profesori voluntari, iar cursurile de formare și materialele educaționale sunt puse la dispoziție de OvidiuRO. Atelierele de Vară înseamnă echipe mixte de educatoare și învățători sau bibliotecari, mediatori, profesori de specialitate, logopezi, consilieri sau chiar studenți, care au lucrat cu grupe de maxim 10 copii. Proiectul a fost susținut anul acesta de Fildas – Catena Grup.

Materialele educaționale puse la dispoziție de OvidiuRO – de la cărți ilustrate la jocuri interactive și fișe de lucru – rămân în grădinițe, urmând a fi folosite și pe parcursul noului an școlar. De asemenea, profesorii au participat la sesiuni de formare atât online, cât și în cadrul întâlnirilor regionale – în total, 15 sesiuni susținute de trainerii și profesorii-formatori OvidiuRO la începutul verii, în toată țara.

Atelierele de Vară Șotron durează 12 zile, timp de minim trei ore, zilnic. În prima zi are loc lansarea, când copiii și părinții cunosc echipa și programul atelierului, dupaă care urmează zece zile consecutive de activități tematice, în care copiii învață despre viețuitoare, despre natură, dar și despre cum pot avea grijă de ei înșiși. La final, are loc Gala Șotron, festivitatea de încheiere, din nou cu participarea părinților. Atelierele OvidiuRO se adresează în principal copiilor din grupuri vulnerabile, care încep clasa pregătitoare în septembrie 2022, dar și elevilor care nu știu încă să citească.

Atelierele oferă numeroase activități în aer liber, explorare prin joc, lectură, științe, muzică, mișcare, și elemente preluate din pedagogia Montessori – într-o abordare integrată, care îi ajută pe copii să găsească răspunsuri interesante la întrebarea: „Cine sunt eu?”. Obiectivul Atelierelor este de a încuraja cooperarea, de a structura cunoștințele copiilor  și, de asemenea, de a le dezvolta curiozitatea și motivația pentru învățare. „Anul acesta, Ministerul Educației a aprobat și Metodologia de organizare a Programului național pentru preșcolari și elevi „Ateliere de vară” (O.M. 678/7 iulie 2022), care a încurajat și mai multe unități de învățământ să organizeze activități. Un astfel de cadru legal a oferit mult mai multe posibilități copiilor de a participa la activități educative, recreative și de timp liber. Totodată, și anul școlar 2021-2022 a fost tot pandemic, o mare parte dintre cursuri fiind online, ceea ce pentru mulți copii din grupuri vulnerabile a însemnat un regres foarte mare, pe care, cu ajutorul echipelor de profesori voluntari, încercăm să îl recuperăm și să pregătim copiii pentru următorul an școlar”, a declarat Maria Gheorghiu, co-fondatoarea Asociației OvidiuRO.

La ediția de anul acesta a Atelierelor de Vară Șotron, cele mai active județe sunt Maramureș, cu peste 80 de profesori implicați și aproximativ 300 de copii, urmat de Olt și Iași.

Atelierele Șotron continuă pe tot parcursul lunii august, iar în partea a doua a lunii, vă invităm pe toți, profesori, colaboratori sau beneficiari ai acestor programe, să celebrăm împreună, pe 31 august, Ziua Limbii Române, citind, cu copiii, în atelierele de lectură, volume semnate de importanți scriitori români. O listă de lecturi pentru preșcolari găsiți în catalogul online „100 de povești!”, aici.

****

Din 2004, misiunea Asociației OvidiuRO este de a facilita accesul la educație timpurie de calitate pentru toți copiii din România și în special pentru cei proveniți din grupuri vulnerabile. Asociația mobilizează resurse publice și private pentru a asigura materiale educaționale de calitate vizând formarea profesorilor și părinților pentru a le valorifica în activități cu copiii.