Cu toţii alături de Ştiinţa, pentru calificare!

0
467

Victoria din derby-ul local, dar mai ales schimbarea de pe banca tehnică a Universităţii Craiova au produs efervescenţă în rândul fanilor olteni, înaintea meciului de cupă europeană, din seara aceasta. După ce şi-au purtat favoriţii spre victorie în derby-ul Craiovei, fanii Ştiinţei se mobilizează pentru meciul extrem de important cu Zorya Lugansk, din Conference League, care reprezintă şi debutul lui Mirel Rădoi pe banca tehnică a Ştiinţei. La finalul antrenamentului oficial dinaintea duelului din turul 3 preliminar al Conference League, desfăşurat aseară, pe arena „Ion Oblemenco”, suporterii din Peluza Nord i-au aşteptat pe juveţi, încurajându-i înaintea meciului cu ucrainenii.

Ultraşii au aprins torţe şi fumigene, au scandat celebrele refrene ale Ştiinţei, afişând mesajul: „Demonstraţi că aveţi valoare, mâine vrem calificare!” De altfel, Peluza Nord nu a lipsit nici de la meciul tur, disputat la Lublin, în Polonia, aşa cum nu a absentat la nicio deplasare a Universităţii Craiova în ultimii ani, atunci când n-au fost restricţii, fie că acestea au fost la Milano, Leipzig, Baku, Gyor (la meciul cu Honved) sau Shkoder. Suporterii l-a asigurat pe Mirel Rădoi de suport necondiţionat, numindu-l „fiul Olteniei, în care toţi ne punem speranţele”. Se anunţă o asistenţă numeroasă la duelul din seara aceasta, în tribunele de pe „Ion Oblemenco”, fiind aşteptaţi peste 20.000 de suporteri, la ultimul meci de pe arena din Bănie, înainte să fie predată organizatorilor festivalului Intencity, abia spre finalul lunii septembrie urmând să găzduiască din nou meciuri de fotbal.

La fel ca Laurenţiu Reghecampf, acum un an, Mirel Rădoi va debuta pe banca tehnică a Universităţii Craiova înaintea unui meci retur din Conference League în care Universitatea Craiova porneşte cu handicapul unui eşec cu 1-0 din prima manşă. Acum un an, grecul Marinos Ouzounidis era destituit de la Universitatea Craiova după ce pierdea cu 1-0 turul cu Laci, din Conference League, iar Laurenţiu Reghecampf îşi începea mandatul la returul cu albanezii. Dacă Reghe a avut parte de un adversar facil, Rădoi se va contrunta cu o formaţie mult mai puternică, Zorya, dar şi actualul tehnician al Universităţii Craiova va avea un atu – publicul.

„Am speranţă, i-am simţit motivaţi pe băieţi, ne aşteaptă un meci dificil, dar lucrurile se vor schimba faţă de tur. Nu putem să îmbunătăţim mare lucru, dar sper ca din ideile pe care le avem să implementăm cât mai repede. Băieţii sunt mai încrezători, au un moral bun, după partida de campionat câştigată. Plecăm cu şansa a doua, dar egalăm balanţa pentru că jucăm acasă, vrem să arătăm că în tur a fost o întâmplare. Zorya nu a jucat, au avantajul că sunt odihniţi, trebuie să ne evaluăm energiile. Sper ca fiecare compartiment să înţeleagă ce are de făcut, să aibă o densitate mare” a spus Mirel Rădoi, înaintea meciului cu Zorya.

Universitatea Craiova – Zorya Lugansk

Stadion „Ion Oblemenco”, ora 20.30

Universitatea Craiova: Lazar – Screciu, Silva, Papp – Hanca, Mateiu, Nistor, Bancu – Ivan, Koljic, Baiaram. Antrenor: Laszlo Balint. Rezerve: D. Rusu, L. Popescu – Vlădoiu, Martic, Screciu, Creţu, Vînă, Căpăţână, Roguljic, Cîmpanu, Markovic.

Zorya Lugansk: Matsapura – Dancenko, Batagov, Imerekov, Vantukh – Churko, Nazarin, Bulets – Cristian, Nahnoinîi, Kabaev. Antrenor: Patrick van Leeuwen. Rezerve: Jilkin, Saputin – Snurnitsyn, Mishnov, Lunov, Myhaylenko, Brazhko, Bezborodko, Alibekov, Hlan, Alefirenko.

Arbitri: Matej Jug – Matej Zunic, Manuel Vidali. Rezervă: Roberto Ponis (toţi din Slovenia).