Liviu Pop anunţă modificări la Legea Educaţiei

0
393
liviu pop
Liviu Pop

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat că până în luna septembrie a anului viitor va fi finalizat proiectul de modificare a Legii Educaţiei Naţionale după care va fi lansat către Parlament, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Liviu Pop a declarat, ieri, la Cluj-Napoca, la deschiderea celei de-a XII-a ediţii a Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România (FOSR), că analiza actualei legi va fi făcută cu experţi din universităţi, cu federaţiile sindicale şi organizaţii studenţeşti. „Vă asigur că, începând cu 1 septembrie, veţi fi parte a procesului de modificare a Legii Educaţiei Naţionale, vom deschide fişa de proiect astfel încât în septembrie anul viitor, după ce facem o analiză temeinică a ceea ce s-a întâmplat în cei 6 ani de la implementare, cu experţi din universităţi, Academie, federaţii sindicale, organizaţii studenţeşti, vom finaliza proiectul de lege în septembrie anul viitor când îl vom lansa către Parlament”, a spus Pop.

Cea de-a XII-a ediţie a Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România (FOSR) se desfăşoară la Cluj-Napoca în perioada 9 – 17 august şi reuneşte peste 500 de reprezentanţi ai studenţilor care discută despre viitorul învăţământului superior. (Mediafax)