A fost adoptat de Guvern proiectul de lege privind vaccinarea populaţiei

0
406

vaccinare_74038300Proiectul de lege privind organizarea şi finanţarea activităţii de vaccinare a populaţiei în România a fost adoptat, miercuri, de Guvern, potrivit unui comunicat de presă al Executivului, remis MEDIAFAX. Proiectul de act normativ instituie obligaţia vaccinării copiilor cu vaccinurile prevăzute în calendarul naţional de vaccinare, precum şi cu cele administrate în situaţii epidemiologice speciale întregii populaţii sau unor grupuri de populaţie.

“Categoriile de vaccinări obligatorii sunt: vaccinările cuprinse în calendarul naţional de vaccinare pentru copii; vaccinările impuse de situaţii epidemiologice care implică vaccinarea ca măsură de intervenţie în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare; vaccinările pentru personalul medico-sanitar din unităţile sanitare publice şi private şi vaccinările pentru alt personal din unităţile publice şi private care prin natura atribuţiilor sunt expuse suplimentar la boli infecţioase sau pot reprezenta surse de infecţie care ar putea pune în pericol sănătatea publică, stabilite prin hotărâre de guvern”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului, remis miercuri seară MEDIAFAX.

Răspunderea privind prezentarea copilului la vaccinare le revine părinţilor, reprezentantului legal sau, după caz, persoanei care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unui copil în baza unei măsuri de protecţie specială. În cazul vaccinării obligatorii, consimţământul pentru vaccinare se prezumă ca fiind dat, iar refuzul de vaccinare a copilului se face în scris.

La data înscrierii într-o colectivitate, instituţia are obligaţia de a solicita prezentarea unei adeverinţe, emisă de către medicul de familie care are în evidenţa sa persoana respectivă, care să ateste efectuarea, respectiv neefectuarea vaccinărilor obligatorii. “Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B”, precizează Executivul.

Totodată, proiectul de lege prevede înfiinţarea şi funcţionarea unui Grup Tehnic de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare (GTCAV), comisie consultativă a Ministerului Sănătăţii, cu rol în elaborarea Strategiei Naţionale de Vaccinare şi coordonarea activităţii de vaccinare la nivel naţional. Principala atribuţie a acestuia este de analiză a politicilor de sănătate naţionale şi internaţionale şi recomandarea de politici naţionale de imunizare optime.

Totodată, în cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi în Bucureşti, se vor înfiinţa comisiile judeţene de vaccinare, respectiv a Capitalei, ca structură fără personalitate juridică, în coordonarea GTCA, cu rol în supravegherea activităţii de vaccinare la nivel judeţean.

Au fost stabilite şi sancţiuni pentru fiecare dintre cei implicaţi în procesul de vaccinare, respectiv instituţiile autorităţilor publice centrale şi locale, adică Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică, Direcţiile de Sănătate Publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, instituţii de învăţământ, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului; furnizorii de servicii medicale de vaccinare; părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor eligibili la vaccinare, dar şi producătorii şi distribuitorii de vaccinuri.

De asemenea, proiectul stabileşte constituirea unui stoc de rezervă de vaccinuri şi consumabile, cel puţin egal cu necesarul anual, cu termen de valabilitate minim 18 luni. Acest stoc urmează să fie folosit în situaţii epidemiologice speciale sau în cazul înregistrării unor discontinuităţi de aprovizionare la nivelul producătorilor.

Statul român, prin Ministerul Sănătăţii, este cel care îşi asumă asigurarea condiţiilor pentru diagnosticul şi tratamentul optim al oricăror reacţii adverse ale vaccinării, precum şi compensarea oricăror efecte de durată, dacă sunt dovedite relaţiile de cauzalitate.

Normele de aplicare urmează a fi aprobate în 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial. Tot într-un interval de un an de la publicare, furnizorii de servicii medicale de vaccinare care funcţionează la respectiva dată au obligaţia de a se înregistra în RENV. Actul normativ ar urma să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2018. Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului.