JO 2016 – Handbal: Tricolorele obţin prima victorie, la Rio, contra Muntenegrului, şi rămân în cursa pentru sferturi

0
282

După eşecurile cu Angola (19-23) şi Brazilia (13-26), naţionala României şi-a revenit la timp pentru a rămâne cu  şanse la accederea în fazele eliminatorii. Fetele lui Tomas Ryde au trecut, miercuri, cu 25-21 de Muntenegru, cealaltă echipă din Grupa A care nu strânsese vreun punct în primele două jocuri.

Cristina Neagu a fost cea mai bună realizatoare a României, cu 10 goluri, urmată de Manea şi Chiper (câte 4), Ardean (3), Buceschi şi Geiger (câte 2).

Tot miercuri, în această grupă, Spania a provocat întâia înfrângere Braziliei, 29-24, iar Norvegia nu i-a lăsat nicio şansă revelaţiei Angola, 30-20.

După aceste rezultate, clasamentul arată astfel: 1. Brazilia 4p (+11), 2. Norvegia 4p (+10), 3. Spania 4p (+8), 4. Algeria 4p (- 4), 5. România 2p, 6. Muntenegru 0p.

În meciurile viitoare, cu Spania (vineri) şi Norvegia (duminică), România mai are nevoie de minimum trei puncte, pentru a fi sigură de top 8.