Fost primar al unei comune din judeţul Mehedinţi, trimis în judecată de DNA

0
601

Un fost primar , Gheorghe Băzăvan, al comunei Malovăţ din județul Mehedinți , a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de procurorii DNA –  Serviciul Teritorial Craiova, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, deoarece funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi o altă persoană, om de afaceri.

“Conform anchetatorilor, în perioada 2009-2011, inculpatul , în calitate de primar, și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu ce îi reveneau în domeniul achizițiilor publice, astfel încât mai multor societăți comerciale să le fie atribuite, în mod nelegal, o serie de contracte privind modernizare de drumuri, achiziții materiale de construcții, lucrări de reabilitare termică, etc. Unul dintre aceste contracte, ce avea ca obiect furnizarea unor materiale de construcție, ar fi fost atribuit societății reprezentate de omul de afaceri, inculpat în prezenta cauză. Concret, cercetările efectuate au relevat aspecte conform cărora: ar fi fost decontate diferite sume de bani, deși nu au fost prestate serviciile ori nu au fost livrate bunurile facturate; procesele verbale de recepție întocmite ar fi avut un caracter formal și nu au fost întemeiate pe baza unor verificări efective; în anumite situații ar fi fost stabilite dobânzi penalizatoare, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie. Prin aceste demersuri, primăria comunei Malovăț, județul Mehedinți, a fost prejudiciată cu suma 5.237.310 lei. În cauză , s-au dispus măsuri asigurătorii față de inculpatul Băzăvan Gheorghe. Primăria comunei Malovăț, județul Mehedinți, a comunicat faptul că se constituie parte civilă. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Mehedinți cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză“, se arată într-un comunicat remis de DNA.