Măsuri de siguranţă, adoptate de poliţişti, în sezonul estival

0
466

Şi în acest an, Poliția Română a luat măsuri suplimentare pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în Sezonul Estival 2021.

Odată cu luna iulie, câte 200 de polițiști sunt delegați din teritoriu, în două serii, și acționează suplimentar față de dispozitivul curent, în zona stațiunilor de la Marea Neagră, pentru ca turiștii să-și petreacă vacanța în siguranță. Astfel, în perioada 1 iulie – 6 septembrie a.c., pe lângă dispozitivul de siguranță publică asigurat de structurile teritoriale din județul Constanța, acționează polițiști din țară, de la formațiunile de ordine publică, rutieră, investigații criminale și criminalistică, pentru a acorda sprijin colegilor constănțeni. În weekend-uri, vor fi detașați și alți polițiști de la Serviciul Independent Rutier pentru Misiuni Speciale și de la Direcția Rutieră. Pe durata întregului sezon estival, polițiștii acționează pentru combaterea infracționalității stradale, traficului și consumului de droguri, prostituției și proxenetismului. În plus, polițiștii monitorizează permanent stările conflictuale și persoanele cunoscute cu un comportament social agresiv, pentru a preveni orice acte de violență. Pentru petrecerea unui sezon estival în siguranță, polițiștii vă recomandă: indiferent unde vă petreceți vacanța, fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute şi nu vă expuneţi bunurile de valoare deoarece, printre amabili şi binevoitori, puteţi întâlni şi persoane rău intenționate!; când mergeți la plaja, luaţi cu dumneavoastră sumele strict necesare pentru cumpărături sau plăţi curente!; când parcați autoturismul, nu lăsaţi în interior genţi sau sacoşe, chiar dacă nu conţin bunuri de valoare, deoarece pot atrage atenţia infractorilor!;  nu lăsaţi copiii să se joace nesupravegheați, mai ales în zonele aglomerate; spuneți-le copiilor că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră! Nu uitați: polițiștii sunt prietenii copiilor! Învățați-i să apeleze la polițiști ori de câte ori au nevoie de sprijin!