DSP Dolj supraveghează infectarea cu virusul West – Nile

0
416

În cadrul activităţii de supraveghere şi control a infecţiei cu virusul West – Nile, care se desfăsoară la nivel naţional în perioada 7 iunie – 15 noiembrie , săptămâna trecută în judeţul Dolj  nu au fost confirmate cazuri cu infecție cu cu virusul West – Nile.

Infecţia cu virusul West – Nile  este transmisă prin înţepătura de ţînţar şi determină la adulţi o neuroinfecţie care în majoritatea cazurilor este subclinică, dar uneori poate prezenta şi manifestari de  meningită, meningoencefalită sau encefalită cu lichid clar; copii sub 15 ani nu sunt afectaţi. Pentru prevenirea infecţiei cu virusul West Nile, Direcţia de Sănătate Publică Dolj recomandă populaţiei :

  • să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;
  • să utilizeze substanţe chimice repelente de ţânţari;
  • să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă;
  • să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriilor, să îndepărteze recipientele de apă stătută;

În cazul în care o persoană  prezintă  semne de boală : febră, dureri de cap, astenie, vărsături, tulburări de memorie, dureri articulare sau musculare, sau alte situaţii care survin în 3-7 zile de la o posibilă înţepare de ţânţar, aceasta trebuie să se prezinte de urgenţă la medicul de familie sau (cei neasiguraţi) la cel mai apropiat cabinet medical.