Rata de promovare a Bacalaureatului a crescut, după contestaţii, de la 71,4% la 72,9%

0
377

646x404Rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut probele în prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2017 a crescut cu 1,5 % după soluţionarea contestaţiilor, respectiv de la 71,4% la 72,9%, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale. La nivel naţional, cele mai ridicate procente s-au înregistrat în judeţele Bacău, 84,53% comparativ cu 83,54% înainte de contestaţii, Sibiu, 84,39% comparativ cu 83,73%, Iaşi, 84,10% comparativ cu 82,91% şi Cluj, 83,65% comparativ cu 82,75%.

Rata finală de promovare în Capitală este de 75,83%, în creştere de la 74,09%. Judeţele în care rata de promovare a rămas sub 55% sunt Ilfov, cu un procent de 44,31% şi Giurgiu, cu 51,96%. Majorarea este de 4,8% în raport cu rata de promovare de la finalul primei sesiuni din anul trecut (68,1%), potrivit Ministerului Educaţiei. Astfel, au promovat 93.640 de candidaţi dintr-un total de 128.509 candidaţi prezenţi. Numărul mediilor de 10 a crescut de la 97 la 126.

“În total, au fost depuse 42.212 contestaţii, în scădere comparativ cu sesiunea iunie-iulie a anului trecut, când au fost depuse 44.398. Cele mai multe contestaţii (18.617) s-au înregistrat la proba scrisă de Limba şi literatura română. În medie, rata de admitere a contestaţiilor la cele patru probe a fost de 41,12%: 41,7% la proba E)a), 59,2% la proba E)b), 31,2% la proba E)c) şi 32,4% la proba E)d). Cu excepţia probei de Limba şi literatura maternă – E)b), unde procentul de modificare a notelor după reevaluarea lucrărilor a fost mai mare pe segmentul cuprins între 0,5 puncte şi 1 punct (36,52%), la celelalte trei probe procentele cele mai ridicate au vizat creşteri pe segmentul 0 – 0,5 puncte: 36,85% la proba E)a), 42,53% la proba E)c) şi 45,50% la proba E)d)”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale.

Din totalul celor 135.513 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 128.509 candidaţi, iar 7.004 candidaţi au absentat. Au fost declaraţi respinşi 34.690 de candidaţi, număr în scădere de la 36.570, cât era înainte de contestaţii. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 179 de candidaţi, care nu se vor putea prezenta la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. (Mediafax)