Biblioteca Judeţeană: Atelier tematic în cadrul Şcolii de vară „Constantin Brâncuşi”

0
471

carteBiblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” a găzduit, ieri, un atelier tematic în cadrul Şcolii de vară „Constantin Brâncuşi”, program desfăşurat de Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Universităţii din Craiova. Participanţii, studenţi proveniţi din Italia, Bulgaria, Polonia şi Rusia, au vizionat cu acest prilej lungmetrajului „Columna” (1968), în regia lui Mircea Drăgan. De asemenea, în cadrul aceluiaşi atelier, a avut loc conferinţa cu titlul „Rolul creştinismului în formarea identităţii naţionale”, susţinută de pr. lect. univ. dr. Ionuţ Reşceanu.

    „Biblioteca Aman se implică şi în acest an într-o colaborează strânsă cu Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Universităţii din Craiova în ceea ce priveşte atelierele de lucru ale Şcolii de vară. Pentru ediţia din acest an, le propunem studenţilor o conferinţă inedită pe marginea identităţii naţionale şi, de asemenea, un film care a făcut carieră la vremea lui şi care, trecând peste clişeele specifice epocii, trimite spre o paradigmă inedită a identităţii naţionale”, a declarat, ieri, Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”.

Cursurile Şcolii de vară „Constantin Brâncuşi” se desfăşoară în perioada 3-21 iulie, la ele participând 12 de tineri. De luni până sâmbătă, între orele 9.00-12.00, aceştia beneficiază de cursuri de limbă română, iar din două în două zile, în intervalul orar 15.00-18.00, de cursuri de civilizaţie românească. Lecţiile sunt predate în funcţie de nivelul de limbă română al participanţilor: începător şi avansat. Nu lipsesc din program vizite la muzeele din Craiova şi plimbări în Centrul Vechi, Piaţa „Mihai Viteazul”, Grădina Botanică, Parcul „Nicolae Romanescu” sau Parcul Tineretului, nici excursiile tematice la Târgu Jiu şi Drobeta-Turnu Severin.

Pe 20 iulie, studenţii vor susţine testul final de limbă română, iar pe 21 iulie îşi vor primi diplomele. Tot atunci va avea loc seara festivă, cu o cină tradiţională românească.