“Este important să începem bine campionatul”

0
309

Universitatea Craiova şi-a prezentat obiectivele, bugetul, noile colaborări şi echipamentul pentru sezonul următor

Conferinţa de presă care a prefaţat sezonul competiţional a fost organizată de Universitatea Craiova în aula “Corneliu Andrei Stroe” a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport. Managerul general Felix Grigore a anunţat că bugetul clubului pentru următorul sezon va fi în jurul sumei de 5 milioane de euro, obiectivul fiind ocuparea unuia din primele 4 locuri la finalul campionatului.

Cârţu şi Săndoi şi-au asumat obiectivul impus de club, chiar şi în condiţiile în care nu a fost adus decât fundaşul Popov şi a plecat chiar liderul echipei, Pablo Brandan, în timp ce Madson absentează în primele etape, fiind operat de menisc. “Aspiraţiile sunt anul acesta mai mari decât în sezonul trecut. Obiectivul este intrarea în play-off, de pe o poziţie care să ne permită calificarea în cupele europene. Pe Brandan l-am solicitat în mod expres şi ni s-a promis că va rămâne la echipă, dar îmi scapă ce s-a întâmplat între timp. Pentru noi a fost un lider în vestiar şi pe teren. Madson lipseşte şi el în acest debut de campionat, dar avem jucători care trebuie să-i suplinească pe cei doi, este necesar să trecem peste aceste neajunsuri. În strategia de vară am spus că ne trebuie anumiţi jucători, dar atunci nu-I aveam pe Curelea şi Ferfelea. Ei şi-au reconsiderat poziţia faţă de club, dar se resimte pauza pe care au făcut-o în pregătire şi nu sunt 100 % pregătiţi pentru startul campionatului”.

Una dintre probleme echipei în această perioadă este găsirea unui teren de antrenament, în condiţiile în care cele de la complexul sportiv “Ion Oblemenco” au fost demolate, iar gazonul de pe “Extensiv” este menajat. Alb-albaştrii s-au antrenat pe teren sintetic, la Mischii şi au promisiunea că vor avea acces şi la arena din Cârcea, care beneficiază şi de instalaţie de nocturnă. “La Mischii este un teren făcut pentru Liga a IV-a şi noi l-am inaugurat practic, aşa că mai are nevoie de tasare. Am tras semnale de alarmă de mai mult timp că terenurile de antrenament vor fi o problemă în perioada în care se construieşte noul stadion. Trebuie să facem totuşi nişte sacrificii, ţinând cont că vom avea nu peste mult timp condiţii excelente, o dată cu folosirea noii arene” a spus Cârţu.

Cât despre apariţia în presă a salariilor jucătorilor de la Craiova, “Sorinaccio” a precizat că acţiunea a fost făcută cu scopul de a destabiliza atmosfera: “Jucătorii ştiu că salariile sunt diferite la toate echipele din lume. Nu toată lumea vrea binele echipei, sunt unii care încearcă să ne pună beţe-n roate, pentru a strica atmosfera de la echipă”.

“Botoşaniul arată foarte bine de la mijloc în sus”

Despre partida cu FC Botoşani, staff-ul tehnic a declarat că este una dificilă, dar este abordată la victorie. “Botoşaniul este avantajată de cele două meciuri oficiale pe care deja le-a disputat şi care au ajutat-o să intre în formă sportivă. Au adus mulţi jucători, pe care îi cunoaştem, au calitate, echipa arată foarte bine de la mijloc în sus, are agresivitate pozitivă în joc, ca şi anul trecut. Sperăm totuşi că băieţii se vor autodepăşi şi ne vor aduce cele 3 puncte” a spus Sorin Cârţu. “Este foarte important să începem bine. Botoşaniul are un lot mai valoros decât anul trecut, cu soluţii pe bancă de rezerve. Suferă oarecum la omogenitate în apărare şi s-a văzut şi la Tbilisi. Pot pune mari probleme în atac, au jucători care pot face diferenţa” a spus Emil Săndoi.

Patru variante de echipament

Înaintea startului noului campionat, Universitatea şi-a prezentat şi noile variante de echipament, produse de firma Joma. Faţă de sezonul trecut s-a renunţat la tricourile verzi şi galben-negre. De asemenea, numele jucătorilor va fi trecut pe spate, iar sponsorul Sticky a “coborât” sub număr. “Îmi pare rău că nu mi-au urmat exemplul şi firmele din Craiova, care să colaboreze cu Universitatea” a menţionat patronul firmei Sticky, care are sediul în Râmnicu Vâlcea şi care s-a declarat extrem de încântat de asocierea cu echipa din Bănie. Vor fi 4 variante de tricouri: cel principal, alb-albastru, dungile fiind mai dese faţă de anul trecut, unul alb complet, unul albastru complet şi, ca noutate, unul negru complet, în cazul în care la meciurile din deplasare nu va putea fi folosită niciuna din primele 3 opţiuni. În privinţa siglei, clubul îşi menţine strategia din finalul sezonului trecut, echipa urmând să evolueze cu stema originală cu leul la meciurile de acasă, şi cu cea în dungi la jocurile din deplasare.

“Echipa ta – Campioana Unei Mari Iubiri” – noul slogan

În primii doi ani de la reapariţia Ştiinţei sloganul sub care s-a produs revenirea în competiţii a fost “Renaştem împreună”. De acum, mesajul adresat fanilor alb-albaştri este “Echipa ta – Campioana Unei Mari Iubiri”.

De asemenea, clubul a anunţat că s-a lansat aplicaţia oficială pentru mobil “Universitatea Craiova”, care se întâlneşte deja pe android şi în curând se poate găsi şi pe IOS. Prin aceasta se pot afla toate informaţiile despre club şi echipă

În acelaşi timp, Universitatea Craiova a oficializat contractul cu firma Eventim, care se va ocupa de comercializarea biletelor la meciurile de pe teren propriu ale alb-albaştrilor, acestea urmând a se găsi la toate magazinele Domo, Germanos, Vodafone, Orange, Cărturești, Carrefour, Humanitas și OMV.  Pe lângă acestea, biletele pentru jocul cu FC Botoşani se pot cumpăra de la magazinul clubului, de lângă English Park, dar şi de la casele de bilete de la arena “Extensiv”. Preţurile: 5 lei la peluză, 10 lei la tribuna a II-a, 15 lei la tribuna I şi 25 de lei la tribuna 0.

Universitatea Craiova – FC Botoşani

Stadion “Extensiv”, duminică, ora 18.30

Universitatea: Bălgrădean cpt. – Achim, Popov, Acka, Vătăjelu – Băluţă, Mateiu, Târnăcop, Nuno Rocha – Herghelegiu, Bawab. Antrenori: Sorin Cârţu şi Emil Săndoi. Rezerve: Straton – Dumitraş, Izvoranu, Kay, Bancu, Curelea, Ferfelea.

Botoşani: Iliev – Patache, Plămadă, Cordoş – cpt, Browne – M. Croitoru, Vaşvari, Costin – Batin, D. Roman, Martinus. Antrenor: Leo Grozavu. Rezerve: Pleşca – Dimitrov, Acsinte, Cucu, Ivanovici, Brata, Hadnagy.

Celelalte meciuri ale primei etape a Ligii I: FC Voluntari – CSMS Iaşi şi Astra – Concordia s-au jucat aseară. FC Viitorul – CFR Cluj, astăzi, ora 18.30, Steaua – Petrolul, astăzi, ora 21, ASA – Dinamo, duminică, ora 21, ACS Poli – Pandurii, luni, ora 21.