Vizita premierul Franței, un nou pas pentru relansarea relațiilor

0
429
Philippe Gustin

Vizita premierului francez Jean-Marc Ayrault la Bucureşti, pe 11 şi 12 iulie, confirmă relansarea relaţiilor dintre Franţa şi România, a declarat ambasadorul francez în ţara noastră, Philippe Gustin. El a arătat că parteneriatul strategic dintre cele două state pune accent pe dezvoltarea relaţiilor economice şi a subliniat că oamenii de afaceri francezi din România, “ca toţi investitorii din lume, aşteaptă stabilitate politică şi predictibilitate”. “Această vizită a premierului francez urmează celei efectuate de premierul român la Paris în luna februarie. Cei doi şefi de guvern au semnat atunci noua „Foaie de parcurs” a parteneriatului strategic. Acum, Jean-Marc Ayrault răspunde invitaţiei omologului său român şi această vizită confirmă relansarea relaţiilor dintre ţările noastre”, a afirmat Philippe Gustin.

Diplomatul a menţionat că se deplasează frecvent în judeţele din România, unde discută cu autorităţile locale, care îi prezintă oportunităţile pe care le oferă în termeni de parc industrial, fiscalitate. “Aceste deplasări îmi permit, de asemenea, să întâlnesc companii cu capital francez, care sunt prezente peste tot în România. (…) Ca toţi investitorii, din toate ţările lumii, ei aşteaptă stabilitate politică şi predictibilitate”, a declarat Philippe Gustin. În privinţa aderării României la Schengen, el a amintit că “Franţa a propus deja o aderare în etape; este vorba de o decizie colectivă al cărei termen limită va fi Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din decembrie”. Ultimul premier francez care a efectuat o vizită oficială la Bucureşti a fost Dominique de Villepin – la 1 februarie 2007.