Începând din această dimineaţă, de la ora 8.30, şi până mâine dimineaţă, la ora 7.00, se închide circulaţia rutieră pe străzile „Popa Şapcă”; „A.I. Cuza” – tronsonul cuprins între intersecţia cu strada „Unirii” şi intersecţia cu „C.S. Nicolăescu-Plopşor”; „Unirii” – tronsonul cuprins între intersecţia cu strada „Mihai Viteazul” şi intersecţia cu strada „A.I. Cuza”. Centrul Craiovei este închis în acest interval orar pentru că Bănia găzduieşte, în Piaţa Prefecturii, manifestările dedicate sărbătoririi celor 8 ani de la înfiinţarea postului de televiziune Antena 3.