Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 28 de ani, toți din comuna Coțofenii din Față, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Aceștia au sustras, din incinta unei societăți comerciale, bare de cupru, prejudiciul cauzat fiind de 17.000 de lei.În ziua de 4 iunie, polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Craiova, reprezentant al unei societăți comerciale, că, în seara de 3 iunie , persoane necunoscute ar fi sustras bunuri din interiorul depozitului unei societăți comerciale, din municipiul Craiova. Din cercetări, s-a stabilit că acestea au intrat prin efracție și au sustras bare din cupru, prejudiciul cauzat fiind în valoare de 17.000 de lei. “În urma activitaților investigativ-operative, desfășurate de polițiști, în cursul zilei de ieri au fost identificați trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 28 de ani, toți din comuna Coțofenii din Față, bănuiți de comiterea faptei, aceștia fiind conduși la audieri. În baza probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cei trei au fost reținuți de către polițiști, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj. În cursul acestei zile, persoanele reținute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii măsurilor preventive”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.















