Greva din învăţământ: Negocieri prelungite şi niciun compromis

0
929

Liderii de sindicat Simion Hăncescu (FSLI) şi Marius Nistor (FSE “Spiru Haret”) au respins în urma consultării printr-un referendum, susţin ei, cu membrii de sindicat din teritoriu, aflaţi în grevă, ultima ofertă a Executivului, cea prin care angajaţii ar fi urmat să primească în luna octombrie câte 1500 lei net şi o creştere salarială cu 45%, din diferenţa dintre salariul actual şi cel din viitoare grilă, inclusă în noua lege a salarizării. După întâlnirea de la Palatul Victoria Simion Hăncescu a declarat că guvernul nu poate acorda creşterile salariale solicitate, explicând ce a oferit: suplimentarea faţă de ceea ce se obţinuse până acum, este vorba de o creştere medie a salariilor cu data de 1 iunie de 25%. De asemenea acea primă anuală, până în 2027 de 1500 de lei pentru personalul didactic şi 500 lei pentru cel nedidactic. Şi cam atât. La rândul său Marius Nistor a spus „nu este treaba noastră de unde ia guvernul banii. Trebuie să identifice sursele financiare necesare, pentru a răspunde aşteptărilor colegilor noştri”. Şi încă un detaliu oferit de Marius Nistor. După ce oamenii vor vedea conţinutul actului normativ publicat în Monitorul Oficial vor lua o decizie. Aşadar avem o grevă în continuare, deşi astăzi, duminică, programată era o nouă rundă de discuţii cu premierul Nicolae Ciucă.