Începe Evaluarea Naţională

0
449

Astăzi, absolvenţii clasei a VIII-a încep examenele pentru Evaluarea Naţională. Prima probă este la Limba şi literatura română, iar cea de-a doua, în ziua de 13 iunie, va fi la Matematică, primele rezultate fiind făcute în data de 19 iunie, când pot fi depuse şi contestaţiile, cele care vor fi soluţionate în intervalul 20 – 22 iunie, afişarea finală având loc pe 23 iunie. Conform datelor oferite de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, în clasa terminală a învăţământului gimnazial au fost înscrişi 5.319 elevi, dar pentru susţinerea „Capacităţii”  au depus cerere 4.473, diferenţa fiind din varii motive (corigenţă, repetenţie, refuz de partcipare la examen, etc.). Pentru prima dată, examenul nu se mai susţine la unităţile de învăţământ, fiind constituite Centre de Examen, în judeţul Dolj – 90 – la care au fost arondate 156 de instituţii de învăţământ gimnazial. Condiţiile sunt similare cu cele din anii precedenţi – supraveghere audio – video, ieri având loc şedinţele publice de repartizare şi de instruire a membrilor Comisiilor de Examen.