Hollande avertizează sindicatele în privinţa grevelor, pe perioada desfăşurării Euro 2016

0
350

hollandePreşedintele francez, Francois Hollande, avertizează sindicatele în privinţa încercărilor de a întrerupe campionatul Euro 2016 care a debutat aseară cu meciul România-Franţa. Vatmanii de tren ameninţă că voi intra în grevă, fiind afectat traficul pe o linie de transport care face legătura către cartierul Saint-Denis de la periferia Parisului, unde se află Stade de France. Suporterii care au ajuns în Paris şi în alte oraşe din Franţa în cursul acestei săptămâni au fost „întâmpinaţi” cu deşeuri menajere necolectate pe fondul grevei serviciilor de colectare. În plus, ţara se confruntă cu un nivel ridicat de risc terorist de pe 13 noiembrie 2015, când au avut loc mai multe atentate în Paris, soldate cu 130 de morţi, încercând să-şi revină de pe urma inundaţiilor puternice care au provocat pagube majore în regiunile din centrul şi nordul ţării. Hollande a subliniat că fiecare are de respectat o responsabilitate pentru ca turneul de fotbal să se desfăşoare fără vreun incident. „Fac apel la simţul responsabilităţii al fiecăruia, pentru că dacă statul trebuie să-şi îndeplinească datoria – şi o va face – va lua toate măsurile în caz de necesitate”, a avertizat Hollande. “În acelaşi timp, este la fel de important ca acei care participă la aceste manifestări sau care le organizează să-şi îndeplinească datoria, ca acest măreţ eveneiment să fie unul popular”, a mai precizat liderul francez. Ministrul francez al Sporturilor, Thierry Braillard, a lansat un apel către uniunile sindicale să ia în considerare suporterii. „Aşa cum există momente în care pot fi organizate greve, acum suntem în ajunul unui eveniment prin care vor împiedica unii suporteri să ajungă pe stadion”, a declarat ministrul francez. „Aşa ceva nu este normal”, a completat acesta. Dar unii dintre protestatarii nu se lasă intimidaţi. Berenger Cernon, vatman de tren şi secretar general al uniunii CGT, consideră că protestele sunt total legitime şi pot fi desfăşurate oricând. „Nu noi am stabilit calendarul”, a explicat el. „Nu noi am decis că turneul Euro 2016 se va organiza la această dată. În prezent, are loc o mişcare socială, reorganizarea câmpului muncii continuă, legile Muncii continuă”, a subliniat Cernon. „Vrem ca la negocierile pentru acorduri colective să participe toată lumea. Deci da, cu siguranţă asta va afecta campionatul Euro şi vom continua cu grevele”, a avertizat reprezentantul uniunii CGT. Potrivit autorităţilor franceze, circa 3.000 de tone de deşeuri menajere au rămas necolectate în Paris. Grămezi de gunoaie necolectate au fost înregistrate şi în Marsilia, unde vor fi organizate patru meciuri Euro 2016, printre care cel dintre Anglia şi Rusia de astăzi.