Zi liniştită de alegeri în Colegiul 5 Fliaşi

1
468

Alegerile locale pe Colegiul 5 Filiaşi, ca niciodată, până la ora 18.00, s-au desfăşurat în bune condiţii, fără incidente majore. Echipele de campanie au înceta să se mai certe cu adversarii, şi şi-au scos alegătorii la vot. De exemplu în singurul oraş de pe Colegiul 5, în Filiaşi, votaseră 5.366, la ora 16.00, dintr-un total de 15.160 de alegători cu drept de vot. Însă incidente au avut loc în unele localităţi vineri seara, şi sâmbătă, când campania electorală era deja încheiată, şi pedeliştii făceau campanie electorală. 

Vineri seara, cu două zile înainte de alegerile locale, în comuna Braloştiţa, echipa PSD încerca să trag tare, la sfârşit de campanie electorală. În timp ce viceprimarul Ion Sârbu, candidatul social-democrat la Primăria Braloştiţa încerca să stea de vorbă cu alegătorii, Marin Gaşpăr, candidat pentru funcţia de consilier local din partea PDL, a oprit maşina şi l-a ameninţat pe pesedist cu un cuţi. Aceasta s-a apărat, şi a închis uşa maşinii lui Marin Gaşpăr, şi l-a lovit la picior. Pedelistul care îl ameninţaseră pe Ion sârbu cu cuţitul, a sunat la salvare şi a declarat că a fost bătut de pesedişti. La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare de la Poliţia Filiaşi. Martorii audiaţi, inclusiv cei din maşina lui Marin Gaşpăr, că acesta la ameninţat pe Ion sârbu cu cuţitul. Deplasându-se la maşina lui Marin Gaşpăr, poliţiştii au găsit în aceasta un cuţit. Marin Gaşpăr probabil a dorit să se răzbune că a fost reclamat că ia cărţi de identitate de la alegători.

Pedeliştii din Filiaşi au continuat campania electorală

Febra campaniei electorale nu i-a părăsit nici sâmbătă pe pedelişti. Deşi erau în afara cadrului legal, pedeliştii din Filiaşi au continuat campania electorală. Toată ziua de sâmbătă poliţiştii din Filiaşi au încercat să îi oprească, însă nu prea au reuşit. La un moment dat democrat-liberalii au gresat un om cu dizabilităţi mintale. În cele din urmă, cu chiu cu vai poliţiştii au reuşit să îi facă să înţeleagă că sunt înafara cadrului legal. Poate pentru că în campania electorală reprezentanţii partidelor politice au cam întins coarda, duminică, 10 iunie a.c., până la ora 18.00 nu au fost evenimente notabile. La Brădeşti, Coţofenii din Faţă, Scăeşti, Braloştiţa, Melineşti, argetoia, Filiaşi şi celelalte localităţi alegerile s-au desfăşurat în linişte. Probabil activiştii de partid au înţeles că mai bine scot oamenii la vot decât să se certe între ei.

Ion Prioteasa : „ As dori ca PSD Dolj să câştige cât mai multe primării”

În jurul orei 12.00, în oraşul Filiaşi şi-a făcut apariţia preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, însoţit de fostul prefect, Florin Stancu, directorul DGASPC. Ion Prioteasa l-a însoţit la vot pe candidatul PSD Filiaşi la Primărie, Nicolae Stăncioi. La ieşirea din secţia de Votare acesta a declarat că şi-ar dori ca să ia 51% în aceste alegeri, dar PSD Dolj să câştige cât mai multe primării. „Am vorbit cu preşedintele PSD, Victor Ponta, premierul României care mi-a urat succes în alegeri şi mi-a spus că dumnealui crede că va fi destul de greu să iau scorul cel mai mare din ţară, pentru că bătălia este mare. Eu i-am spus domnului preşedinte că nu îmi doresc 80%, şi că mă mulţumesc şi cu 51%, dar să câştigăm cât mai multe primării în judeţul Dolj. Eu sunt încrezător că va fi aşa, pentru că avem candidaţi oameni de valoare, care se bat pentru fiecare vot în parte”.

1 COMENTARIU

  1. Cum sa nu-mi fie necaz ca am pierdut alegerile? Ce ma fac eu acum? Camionul l-am vandut, incepusem si eu facultatea dar nu mai poate domnisoara Ileana Serban sa ma treaca clasa, pe Gigi paduraru l-au trimis la Harghita, pe procuror o sa-l trimita cine stie pe unde, finu’ Marin Gaspar ameninta ca o sa se spanzure…Am ramas doar cu Nelu dar asta e mai prost ca mine. Cred ca merg la Cluj, ma mut la varu’ Boc sa ma invete ala Drept Constitutional si sa vezi ce muma de contestatie le fac eu astora de la PSD, sa se invete minte sa se mai puna ei cu un sofer! ( Un sofer, Da imparate dar soferul ce-l privesti, Nu e om de rand, E Titel, fost primar din Purcaresti!)

Comments are closed.