Noi măsuri de austeritate în Grecia

0
356

Guvernul grec a dat undă verde, joi, depunerii în Parlament a planului bugetar multianual 2012-2015 cuprinzând noi măsuri de austeritate şi un val de privatizări, a indicat o sursă guvernamentală după o reuniune a cabinetului de peste şase ore. După lungi dezbateri în organele politice ale Partidului Socialist (PASOK) şi în comisia parlamentară socialistă, Cabinetul a aprobat, în cele din urmă, planul, dictat de creditorii ţării – Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional – şi care cuprinde economii de 28,4 miliarde de euro până în 2015, dintre care 6,4 miliarde vor fi realizate în 2011, menţionează AFP. Foarte aşteptată de creditorii ţării, această undă verde va fi urmată de depunerea în Parlament a textului, ce trebuie votat până la sfârşitul lunii. Socialiştii au o majoritate de 156 de locuri din totalul de 300. La începutul lunii iulie, UE şi FMI urmează să procedeze la plata celei de-a cincea tranşe, de 12 miliarde de euro, din împrumutul acordat ţării în 2010, în valoare de 110 miliarde de euro, pe trei ani. Fără schimbări majore, dar revizuit în detaliu, pentru a calma revoltele sociale şi nervozitatea deputaţilor socialişti, planul prevede accelerarea privatizărilor, care ar trebui să aducă 50 de miliarde de euro până în 2015, precum şi noi creşteri de impozite, reducerea masei salariale a funcţionarilor şi unele alocaţii sociale.