Prof. dr. Daniel Alexandru Ion, inspector şcolar general al ISJ Dolj: “Asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă în şcoli şi în zona unităţilor de învăţământ reprezintă o prioritate pentru noi”

1
2729

 Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj intervine în cazul evenimentelor întâmplate , aseară, la Colegiul Naţional “Elena Cuza”, când un elev , din altă instituţie de învăţământ preuniversitar, de asemenea de prestigiu , tot din Cetatea Băniei, este vorba despre Liceul cu Program Sportiv “Petrache Trişcu”, a fost depistat cu o ” armă albă” asupra sa: este vorba despre un cuţit, care, conform măsurătorilor, seamănă cu o baionetă. ISJ Dolj precizează foarte clar: “asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă în şcoli şi în zona unităţilor de învăţământ reprezintă o prioritate pentru Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj”.

Ieri, in jurul orei 18:00, un elev în vârstă de 16 ani, de clasa a X-a, de la Liceul cu Program sportiv “Petrache Trișcu” din Craiova, a solicitat accesul în curtea Colegiului Național “Elena Cuza” , tot din Craiova, pentru a merge la toaletă. “O echipă de jandarmi, aflată în preajma intrării, a observat un comportament suspect și a procedat la efectuarea unui control corporal sumar. În urma acestui control a fost descoperit un briceag. Au fost întocmite actele necesare și au fost înaintate organelor competente (Parchet), pentru continuarea cercetărilor. Nu a fost tulburată ordinea sau liniștea publică și nu a fost perturbată activitatea în școală. Inspectoratul Școlar Județean Dolj, împreună cu instituțiile abilitate și directorii unităților de învățământ, depune toate eforturile pentru a preîntâmpina orice eveniment de acest gen, atât în incinta cât și în proximitatea școlilor și grădinițelor. Este important ca elevii noștri, părinții acestora și toți participanții la actul educațional să conștientizeze pericolul unor astfel de comportamente de netolerat.  Asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă în şcoli şi în zona unităţilor şcolare reprezintă o prioritate pentru inspectoratul școlar”, a precizat prof. dr. Daniel Alexandru Ion, inspector general al învăţământului doljean.

1 COMENTARIU

  1. Domnule inspector școlar general, nu trebuia sa fie o prioritate pt dumneavoastră neregulile semnalate în școală nostra în urma derulării de proiecte extrașcolare pe care le-ati avizat?
    Cum de minorilor obligați sa poarte mască medicala in timpul activităților nu le-ati oferit sprijin si intelegere, mai ales ca părinții nu si-au dat acordul privind pozarea si postarea pe retelele sociale ?
    Ați tratat cu atâta superficialitate sau poate deloc, toate cele sesizate încât ați încurajat continuarea activităților din proiecte fără a intervenii asupra faptelor la care au fost expuși si supuși elevii!.
    Despre ce priorități vorbiți?

Comments are closed.