Liga Campionilor: Inter s-a apropiat de Istanbul

0
527

Totul s-a decis în primele 11 minute ale partidei, modestă pe ansamblu, în comparaţie cu cealaltă semifinală (Real Madrid – Manchester City). Disputată pe San Siro (75.532 spectatori), partida dintre AC Milan şi Inter Milano s-a încheiat cu scorul 2-0, prin golurile realizate de bosniacul Eden Dzeko (min. 8) în vârstă de 37 de ani şi Henrich Mkhitaryan (min. 11). În continuare Mike Maignon a evitat, prin intervenţiile sale, un dezastru. AC Milan nu mai cunoscuse înfrângerea de la 18 martie, când în deplasarea de la Udinese (etapa a 27-a) a cedat (1-3) şi avea 9 meciuri consecutive de invincibilitate, iar în semifinalele Ligii Campionilor din sezonul 2005-2006 (0-1 cu FC Barcelona). Inter Milano avea un ascendent moral asupra adversarei sale după ce la Ryad (18 ianuarie a.c.) administrase un sec 3-0 milanezilor repurtând a 7-a Supercupă a Italiei. Inter Milano în formă bună de moment va disputa Cupa Italiei (24 mai cu Fiorentina) şi aproape sigur pe cea a Ligii Campionilor la Istanbul. Marţea viitoare, pe acelaşi stadion este programat returul acestei semifinale. Suma încasată aseară din vânzarea biletelor a fost de 10 mil. euro, mai exact 10.461.705 faţă de 9,1 mil. la partida AC Milan – Tottenham. Cu toate acestea AC Milan este încă în viaţă şi contează pe revenirea lui Rafael Leao în partida retur, absenţa sa resimţindu-se aseară. Să mai menţionăm şi faptul că VAR-ul a invalidat un penalty obţinut iniţial de Lautaro Martinez (min. 30).