Obscenităţile lui Croitoru, revelate de Ştiinţa

0
716

La câteva zile după meciul pierdut cu FC Botoşani, presărat cu scandal din tribune până pe marginea terenului şi chiar pe suprafaţa de joc, Universitatea Craiova a emis un comunicat prin care îşi prezintă scuze fanilor săi, iubitorilor fotbalului şi chiar celor care susţin FC Botoşani „modul cum au escaladat tensiunile” la duelul de pe „Ion Oblemenco”. Gruparea olteană invocă însă şi contexul în care Silvian Cristescu a avut acea ieşire necontrolată, surprinsă de camerele de luat vederi. Astfel, clubul craiovean publică în premieră şi imaginile cu antrenorul lui FC Botoşani, Marius Croitoru, arătând semne obscene către oficialii grupării din Bănie. În prealabil, Croitoru îl înjurase pe fostul său elev, Alexandru Câmpanu, care tocmai fusese faultat de Ţigănaşu. În comunicatul oltenilor se menţionează că tensiunea a fost sporită şi de repetatele decizii de arbitraj împotriva Universităţii Craiova în ambele meciuri cu FC Botoşani.

Marius Croitoru nu a venit la interviuri de frică!

Cel care a declanşat scandalul din Bănie, Marius Croitoru, a fost principalul protagonist al partidei de pe „Ion Oblemenco”. Pe lângă gesturile reprobabile care au şi provocat acel scandal în tribune, îndeosebi riposta vehementă şi chiar violentă a lui Silvian Cristescu, Croitoru a refuzat să se prezinte  la conferinţa de presă şi la interviurile obişnuite ale televiziunilor care deţin drepturile de transmisie, unde l-a trimis pe antrenorul „de jure”, Mihai Ciobanu, care este de fapt secundul lui Croitoru. ”Am vorbit cu domnul Ciobanu și am căzut de comun acord să ieșim pe rând” s-a scuzat apoi Marius Croitoru. În fapt, acestuia i-a fost teamă să mai iasă pe culoarele din interiorul arenei „Ion Oblemenco”, după gesturile aminitite şi după bucuria ostentativă de la final. Chiar persoane din cadrul clubului moldovean au recunoscut în faţa oficialilor gazdă că Marius Croitoru a evitat să mai apară neînsoţit, după ce se întâmplase în timpul jocului. Croitoru nu este la primul conflict cu oltenii. „Nu am văzut nimic la cei de la Craiova, doar mingi lungi” sau „Ce mare echipă e Craiova, ce, e Real Madrid?” sunt declaraţii ale lui Croitoru de la meciuri anterioare dintre Craiova şi Botoşani.  „E vorba de educație, nu de rivalitate. Dânsul vorbește foarte mult și de multe ori pe lângă subiect” a fost la un moment dat răspunsul lui Mihai Rotaru.

Comunicatul Universităţii Craiova:

Clubul Universitatea Craiova își cere scuze propriilor suporteri, dar și tuturor iubitorilor de fotbal din România, inclusiv admiratorilor FC Botoșani, pentru modul cum au escaladat tensiunile de la ultima întâlnire directă cu formația din Moldova. Fără să încercăm să scuzăm în vreun fel ceea ce s-a întâmplat, ni se pare important să facem public contextul evenimentelor.

În primul rând, domnul Marius Croitoru a manifestat un comportament total deplasat pe toată durata partidei de pe Oblemenco, în special în timpul primei reprize. Pe lângă injuriile adresate de domnia sa nu doar oficialilor și invitaților noștri, ci chiar jucătorilor Universității Craiova (a se vedea pe reluări cum îl înjură pe Cîmpanu pentru că îndrăznise să cadă în urma unui fault extrem de dur al lui Țigănașu), dl. Croitoru a culminat recurgând la un gest obscen repetat pentru secunde în șir și văzut de toată lumea prezentă pe stadion duminică. Gestul antrenorului Botoșaniului, surprins de altfel și de camerele de luat vederi de pe stadion, era clar adresat delegației Universității. Nu știm de ce domnul Croitoru a preferat ulterior să mintă și să spună că nu a făcut acel gest, însă îndrăznim să spunem că asemenea lucruri (nici înjurăturile, nici obscenitățile, nici minciuna) nu au ce căuta nici măcar în societate în general, cu atât mai puțin într-o competiție sportivă.

În fine, tensiunea a fost exacerbată și de greșelile flagrante ale brigăzilor de arbitri din ultimele două întâlniri cu Botoșani. La cea de la Craiova, comportamentul suburban al domnului Croitoru venea după ce arbitrii nu văzuseră un ofsaid imens, la primul gol al oaspeților, și un fault în careu al lui Hankic la Cîmpanu, la scorul de 0-1. Cu nici trei săptămâni înainte, la Botoșani, Universității îi fuseseră refuzate cel puțin trei penaltiuri clare (spun specialiștii) și alte două măcar discutabile (spunem noi), într-un joc în care gazdelor noastre li s-a tolerat și un comportament general extrem de agresiv, care a pus de multe ori în pericol integritatea corporală a fotbaliștilor noștri”.