Stadionul de atletism al Craiovei mai urcă o categorie

1
433

Stadionul de atletism al Craiovei, aflat la a doua temă de proiectare, va fi transformat dintr-o arenă de categoria III IAAF într-una de categoria II – standard care îi va da posibilitatea să găzduiască și competiții de nivel european. Autoritățile au anunțat că se lucrează, în acest moment, la definitivarea unei astfel de machete a stadionului mic, care a fost început să fie construit lângă Sala Polivalentă.

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a dezvăluit, joi, într-o conferință de presă, că se pregătește o schimbare la stadionul de atletism, care, după cum se știe, se află în faza de reproiectare. Edilul-șef a relatat că a existat recent o întâlnire comună a autorităților, proiectant și consultantul german, din care a reieșit că proiectul arenei de atletism va fi puțin schimbat față de planurile cu care s-a plecat la drum. „Am avut o primă întrevedere cu proiectantul care lucrează la proiect. A participat și consultantul german și am avut o primă discuție pe o variantă propusă de proiectant. Noi ne propusesem un stadion de clasa a III-a, dar va fi unul de clasa a II-a, ceea ce înseamnă că poate să găzduiască și un campionat european”, a declarat Genoiu.

O pistă de antrenament va fi construită

Potrivit primarului, stadionului i se va mai adăuga încă o pistă, de dimensiuni mai mici, care va fi folosită de către sportivi pentru a se antrena înainte de a intra în competiție. „Vă vom prezenta și dumneavoastră proiectul final. Oricum, stadionul are în plus un mini-stadion de atletism, adică încă un stadion în miniatură, pentru încălzirea sportivilor”, a declarat acesta. Tot pentru încadrarea în categoria II, consultantul a avut de făcut și câteva observații legate de funcționalitatea stadionului și de condițiile pentru transmisiile media, spații speciale pentru mass-media. „Sper să le găsim soluții și, în scurt timp, să avem o variantă finală”, este de părere Genoiu, care a precizat că ultima întrevedere în acest sens va avea loc săptămâna aceasta.

Finalizarea lucrărilor, preconizată în vara lui 2019

Deși nu a fost încă finalizat, stadionul de atletism din Craiova suscită deja interesul Federației Naționale de Atletism. Primarul Mihail Genoiu a dezvăluit că reprezentanții federației s-au adresat municipalității fiind interesați să afle când se preconizează terminarea lucrărilor și deschiderea arenei pentru competiții. „Deja am fost contactați și de Federația Națională de Atletism, dar perspectivele de deschidere a stadionului sunt pentru viitor. Anul acesta este imposibil de finalizat, sperăm ca să avem proiectul de aici încolo și să începem licitația de execuție”, a mai spus primarul Craiovei. Cert este că proiectantul – firma K-Box Construction Design SRL – a avut la dispoziție 90 de zile, care expiră la sfârșitul acestei luni, să definitive proiectul tehnic și să-l predea autorităților. Când va intra în posesia acestui document, Primăria Craiova va scoate lucrarea de execuție la licitațitermen de 9 luni, ceea ce înseamnă că stadionul nu va fi gata mai devreme de vara lui 2019.

6,5 milioane de euro – stadion de categoria III IAAF

Stadionul de atletism din Craiova a plecat de la unul de categoria V (în anul 2015), apoi a devenit unul de categoria III (în decembrie 2017), pentru ca acum să devină unul de categoria II IAAF. În toate cele trei variante, s-a păstrat capacitatea de 5.000 de locuri în tribune, dar s-au adăugat, între timp, noi dotări: o pistă de alergare standard de 400 de metri cu cel puțin opt culoare de alergare ovale și minimum opt culoare drepte pentru cursele de 100 m și 110 m garduri; o groapă cu apă pentru cursa de alergare peste obstacole; instalații pentru săritura în lungime și triplu salt, săritura în înălțime, săritura cu prăjina, aruncarea discului și ciocanului, aruncarea suliței și aruncarea greutății. Prima valoare anunțată, în 2014, când a fost prima dată scos la licitație, a fost de 4,8 milioane de euro, iar ultima – 6,5 milioane de euro.

1 COMENTARIU

  1. Din vorbe si doar pe hartie a crescut viitorul stadion. Legea prevede ca ar fi trebuit finalizat inainte de construirea noului “Oblemenco”. Nu se justifica nici diferenta foarte mare de doua milioane de euro.

Comments are closed.