Urmărire pentru prinderea unui contrabandist de ţigări

0
365

tutunUn tânăr de 29 de ani, din comuna doljeană Pleniţa, a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul IPJ Dolj, marţi seară, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă. Poliţiştii l-au urmărit pe tânărul care a refuzat să oprească maşina şi l-au prins după ce acesta a pierdut controlul direcţiei şi s-a oprit într-un şanţ. În autoturismul său au fost descoperite 3.810 pachete de ţigări netimbrate. Aseară, tânărul a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, marţi, 9 mai a.c., în jurul orei 10.00, în urma activităţilor specifice întreprinse de poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa, în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii contrabandei cu tutun, a fost depistat, în trafic, Nicolae Banu, de 29 de ani, din comuna Pleniţa, în timp ce transporta cu un autoturism Ford Fiesta mai multe pachete de ţigări netimbrate. Mai exact, conducătorul auto, la observarea echipajului de poliţie, a demarat în trombă, încercând să dispară, fapt pentru care poliţiştii au trecut la urmărirea acestuia. În timpul urmăririi, însă, tânărul de 29 de ani a pierdut controlul direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă, intrând cu autoturismul într-un şanţ, fără să fie rănit. În urma controlului efectuat în autoturism, poliţiştii au găsit 3.810 pachete ţigări netimbrate (76.200 ţigarete).

 tutun 2„Pachetele de ţigări au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi predate lucrătorilor din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, iar în baza probatoriului administrat în cauză doljeanul de 29 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul Inspectoratului”, ne-a declarat inspector principal Cătălin Dochia, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Aseară, tânărul a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.