11 arestaţi în dosarul traficanţilor care au exploatat peste 200 de tinere şi minore

0
682

În urma audierilor în dosarul interlopilor olteni suspectaţi că au transportat şi exploatat sexual, în Italia şi Anglia, peste 200 de tinere şi minore, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt au cerut arestarea preventivă pe numele a 11 membri ai grupului infracţional organizat.

Joi seara, Tribunalul Olt a admis propunerea procurorilor şi a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă pe 29 de zile pentru Sorin Florin Izdrăilă zis Sorin Magnatul, de 27 de ani, despre care procurorii DIICOT au comunicat că este liderul grupării, Janir Izdrăilă zis Geani Versace, de 24 de ani, Ionuţ Păun, de 25 de ani, Ionuţ Budică, de 20 de ani, Gabriel Păun, de 18 ani, Florin Istrailă zis Elvis, Florin Tudor, de 32 de ani, Romus Geblescu zis Americanu, de 39 de ani, Ene Mozoc zis Hari, de 46 de ani, Viorel Hurmuz zis Vintilă, de 44 de ani şi Florin Berindei, de 30 de ani. Cei 11, din localităţile Slatina şi Balş, sunt “cunoscuţi” mai vechi de-ai poliţiştilor şi procurorilor. Astfel, Ene Mozoc zis Hari, a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul grupării conduse de “Enache Mafiotul”, dosar instrumentat tot de poliţiştii şi procurorii de crimă organizată întrucât viza comiterea unor infracţiuni de cămătărie, şantaj şi fapte cu violenţă, dosarul fiind acum în stadiul de recurs.

Toţi cei 11 reţinuţi au făcut recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Craiova

Reamintim că miercuri dimineaţă, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu cei ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Olt, cu sprijinul colegilor din Gorj şi Mehedinţi, IPJ Olt, precum şi al jandarmilor de la IJJ Olt şi Gruparea de Jandarmi Mobilă „Fraţii Buzeşti” Craiova, sub coordonarea DIICOT – Biroul Teritorial Olt, beneficiind de sprijinul informativ al DIPI, au desfăşurat o acţiune pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, cu preocupări pe linia infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori. Oamenii legii au descins la 23 de locuinţe, de pe raza localităţilor Slatina, Balş, Piatra Olt şi Milcov, toate din judeţul Olt, aparţinând membrilor grupului infracţional organizat. „Din cercetările efectuate de către poliţiştii din cadrul BCCO Craiova – SCCO Olt şi procurori DIICOT a reieşit că, în perioada 2011 – 2013, membrii grupului infracţional organizat au racolat, transportat şi traficat, prin exploatare sexuală şi cerşetorie, în Italia şi Anglia, de peste 200 de victime, majore şi minore, din judeţele Olt, Dolj, Bacău, Braşov, Buzău, Giurgiu, Teleorman şi Vâlcea, realizând venituri ilicite de peste 500.000 de euro”, conform comunicatului Poliţiei Române.