„Lacul lebedelor”, cu baletul Teatrului „Balşoi”, la Craiova

0
557

Baletul „Lacul Lebedelor”, celebra compoziţie muzicală a lui Piotr Ilici Ceaikovski, este readus în România de vedetele Teatrului „Balşoi din Moscova. După reprezentaţia de la Sala Palatului din Bucureşti, pe data de 22 mai a.c., unul dintre cele mai frumoase şi faimoase spectacole de balet din toate timpurile va fi prezentat şi la Craiova: miercuri, 23 mai, începând cu ora 19.00, pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu”.

Capodopera lui Ceaikovski, în coregrafia lui M. Petipa, o are în distribuţie, în rolul Odette/Odillia, pe Anna Antonicheva, artist emerit a Rusiei şi prim-solistă a Teatrului „Balşoi” din Moscova, unde îşi desfăşoară activitatea încă din anul 1991. Balerina a fost pregătită de artista poporului Marina Kondratieva, coregraf principal al teatrului, iar în prezent lucrează sub supravegherea artistei poporului Ekaterina Maksimva. I se alătură, în rolul Prinţului Siegfried, celebrul balerin Anatol Kazatski.

Considerat cel mai vizionat spectacol de balet din toate timpurile „Lacul Lebedelor” a avut premiera la Teatrul „Balşoi” din Moscova pe 4 martie 1877. După cum se ştie, povestea este despre iubirea frumoasei Odette, o prinţesă transformata în lebădă de vrăjitorul Von Rothbart. Un bilet la reprezentaţia de la Craiova costă 100 de lei.