Fluviul Mississippi, care traversează centrul Statelor Unite de la nord la sud, s-a umflat în ultimele zile, ajungând la o lăţime record de 4,8 kilometri luni şi provocând inundaţii în oraşele situate pe malurile sale, între care Memphis şi Tennessee. Unele cartiere din Memphis se află sub ape. La Millington, la periferia oraşului Memphis, numeroase case au devenit imposibil de locuit. Armata a mobilizat 150 de militari pentru supravegherea stării digurilor în Memphis. Un purtător de cuvânt, Jim Pogue, s-a arătat încrezător în privinţa solidităţii digurilor şi a apreciat că acestea „vor ţine”, în timp ce nivelul apei continuă să crească. În unele zone, navigaţia pe Mississippi este interzisă.
Mai la sud, în apropiere de New Orleans, paza de coastă a deschis vanele care servesc în mod obşinuit la reţinerea apei, în speranţa că nivelul apelor fluviului va scădea. Dar Tom Bradshaw, de la serviciile de meteorologie americane, a apreciat că „inundaţii importante sunt aşteptate între Memphis şi New Orleans”. Potrivit lui, acestea sunt cele mai grave inundaţii cu care s-a confruntat bazinul Mississippi din 1937.