Elev al Seminarului Teologic Ortodox “Sf. Grigorie Teologul”, al doilea în ţară, la Olimpiada Naţională de Religie

0
1083

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul” din Craiova și ai Liceului Teologic „Sf. Nicodim” din Târgu-Jiu au participat la Olimpiada Națională de Religie pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe. Anul acesta, olimpiada s-a desfășurat în perioada 6-9 aprilie, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava. Un elev din Craiova a obţinut locul al II-lea.

Din partea Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul” Craiova, elevul Popa Daniel Mihăiță a obținut Premiul al II-lea la disciplina Studiul Biblic al Vechiului Testament, pentru clasa a IX-a, cu nota 9,50, fiind coordonat de Arhidiac. Prof. dr. Angel-Cristian Stăiculescu. De asemenea, pentru rezultatul deosebit, elevul Daniel Mihăiță Popa a primit o Diplomă comemorativă cu medalie, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Organizatorii au răsplătit toți elevii cu premii speciale de participare. Amintim aici pe elevii Marin Eleodor Roșu și Cristian Daniel Guran, de la Seminarul „Sf. Grigorie Teologul”. Lotul de olimpici pentru Olimpiada Națională de Religie care s-a deplasat la Suceava a fost însoțit de Pr. Prof. Dr. Cristin Sperlea. Festivitatea de premiere a Olimpiadei Naționale de Religie pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe a avut loc în ziua de 8 aprilie, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava. Alături de olimpici și de însoțitorii acestora, la eveniment au participat delegați ai Ministerului Educației și ai Patriarhiei Române, reprezentanți ai colectivului de organizare, precum și delegați ai Centrului Eparhial.