Peste 50.000 de lei, amenzi pentru neacordarea priorităţii

0
425

Ieri, 10 aprilie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, împreună cu cei din structurile municipale şi orăşeneşti, au organizat o acţiune, pe linia combaterii neacordării priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor care au acest drept. Au fost aplicate 200 de amenzi contravenţionale, în cuantum de peste 50.000 de lei, fiind reţinute 25 de permise de conducere şi  retrase cinci certificate de înmatriculare.