“Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în Ceruri”

0
1455

Învierea Domnului sau Sărbătoarea Paştilor este praznicul despre care putem spune că nu are un început, în sensul că se naşte odată cu creştinismul. Împreună cu duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, Paştile a fost sărbătorit încă din epoca apostolică. Duminica Învierii, aşa cum se înfăţişează ea astăzi, este expresia firească a evoluţiei misterului pascal trăit de vechea Biserică creştină, păstrat şi desăvârşit, de-a lungul veacurilor, de Biserica Ortodoxă. Bucuraţi-vă: Hristos Cel Înviat este cu noi! Cuvântul Paşti provine din evreiescul Pesah şi înseamnă trecere pentru că aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus de la început lumea dintru nefiinţă întru fiinţă, în această zi, smulgând Dumnezeu poporul israelian din mâna faraonului, l-a trecut prin Marea Roşie şi tot în această zi S-a pogorât din ceruri şi S-a sălăşluit în sânul Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din adâncul iadului, l-a suit la cer şi l-a adus iarăşi la vechea vrednicie a nemuririi”. În lumina divină a Învierii se naşte bucuria deplină a sufletului care se regăseşte în comuniunea cu Hristos. Această bucurie are însuşirea de a fi eternă pentru că toate motivele de întristare rămân lipsite de orice importanţă în faţa biruinţei asupra morţii. Învierea este, fără îndoială, un fapt istoric, real şi irevocabil, o siguranţă absolută a creştinilor că Iisus a murit, luând asupra Sa  păcatele oamenilor, a Înviat şi stă în Ceruri de-a dreapta Tatălui. Niciun evanghelist nu descrie Învierea Domnului, deoarece nu au fost martori la această minune. Evangheliştii consemnează numai ceea ce s-a petrecut după ce Hristos a ieşit din mormânt. Din evanghelii aflăm că în prima zi a săptămânii, duminica, femeile mironosiţe au venit cu miresme la mormântul lui Hristos, să ungă, după obicei, trupul lui Iisus. Maria Magdalena, venită cu celelalte femei, ajunge prima la mormânt şi, uimită de vederea pietrei ridicate şi a mormântului gol, nu le mai aşteaptă şi aleargă să le vestească apostolilor cele petrecute. Pe când femeile mironosiţe mergeau către apostoli să vestească cele întâmplate, sunt întâmpinate de Hristos cu următoarele cuvinte: “Bucuraţi-vă!” şi “Nu vă temeţi!” El le repetă îndemnul dat de înger: “Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, să meargă în Galileea şi acolo mă vor vedea!” La mormânt ajung şi Ioan şi Petru. În afară de prezenţa giulgiului şi a mahramei, care arătau că Hristos a înviat, apostolii au simţit în mormânt ceva minunat, o experienţă învaluită în taină, care a constituit o adevărată iluminare. Din acest moment, Ioan a crezut fără şovăială în Învierea lui Hristos. Cei doi apostoli vor merge să vestească şi celorlalţi Învierea lui Hristos. Maria Magdalena, care îi urmase, nu pleacă de la mormânt, rămâne aici să plângă. Gândul ei era că trupul lui Iisus fusese furat. Pe când plângea, potrivit Scripturii, i se arată doi îngeri. După puţin timp, i se arată şi Hristos, pe care Îl aseamănă pentru început cu un grădinar, căruia îi cere să-i spună unde a fost pus Hristos. După ce Îl recunoaşte, primeşte misiunea să meargă şi să vestească ucenicilor: “Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă voi sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru”. Învierea lui Hristos nu este o simplă revenire la viaţa pământească, ci începutul altei vieţi: viaţa veşnică, în care trupul omenesc nu mai este supus stricăciunii. De aceea, Biserica Ortodoxă cânta în ziua de Paşti: “Prăznuim astăzi omorârea morţii şi începutul unei alte vieţi, veşnice”. Omul ar fi trebuit să nu cunoască moartea şi să rămână în starea de nepăcătoşenie până la întărirea definitivă în bine, pentru a avea parte de viaţa cea veşnică. Pentru că Adam a păcătuit, însă, omul şi-a atras moartea, iar gândul la moarte poartă în sine un fior ce nu poate fi ocolit. Sufletul a rămas nemuritor, dar trupul a fost supus morţii. Până la jertfa lui Iisus Hristos pe Cruce, orice moarte era jalnică, ea nefiind luminată de nădejdea Învierii. După mântuirea câştigată prin Învierea lui Iisus Hristos moartea a căpătat o măreţie nespusă, Sfântul Pavel ajungând să spună: “Pentru mine viaţa este Hristos şi moartea un câştig!” (Filipeni 1, 21). Astăzi ni s-au deschis porţile Raiului şi ale Împărăţiei Cerurilor. Astăzi îngerii se bucură împreună şi preamăresc pe Dumnezeu. Recunoaşterea de către credincios a faptului că îngerii laudă învierea în ceruri sugerează ideea că lauda marelui eveniment este un lucru îngeresc, adică cere puritate şi sfinţenie. Mărturisirea acestui lucru evocă conştiinţa stării de păcătoşenie a omului, arată smerenia lui, care este încă o dată subliniată în cererea ca Mântuitorul să-l învrednicească de starea îngerească, adică de puritatea minţii şi de curăţia inimii, pentru ca astfel – şi numai astfel – să poată preamări după cuviinţă, asemena îngerilor, pe Cel ce, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, cu moartea pe moarte a călcat, dar să poată şi mărturisi că Hristos a Înviat, adevărat a Înviat! Amin!

Preot Liviu Săndoi