CSM a devansat calendarul avizării candidaţilor propuşi în fruntea parchetelor

0
402

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a devansat calendarul avizării celor şase candidaţi propuşi pentru funcţiile de conducere din parchete, aceştia urmând să fie intervievaţi pe 8 şi 9 mai, iar avizele vor fi trimise Ministerului Justiţiei în 10 mai, în loc de sfârşitul lunii mai. Purtătorul de cuvânt al CSM, Monica Prejmereanu, a declarat ieri, pentru Mediafax, că instituţia a primit şi înregistrat documentele transmise de ministrul interimar al Justiţiei,Victor Ponta, pentru candidaţii propuşi în funcţiile de conducere de la DNA, DIICOT şi Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv CV-urile acestora, proiectele de management, declaraţiile pe proprie răspundere şi cele de interese. De asemenea, CSM a primit de la ministrul interimar al Justiţiei o cerere de „comprimare” a calendarului de lucru în cazul avizării acestor propuneri, a mai spus Monica Prejmereanu.