PSD îi pregăteşte lui Funeriu „cartea neagră” a ministeriatului său

1
740

Craiova a găzduit, sâmbătă, la Filarmonica „Oltenia”, întâlnirea regională a Departamentului de Educaţie Publică Cercetare şi Sport, organizată de PSD Dolj, al cărei obiectiv principal a fost expunerea problemelor generate de schimbările pe care actualul Guvern le impune în sistemul de învăţământ. Cadre didactice din Dolj, dar şi delegaţii ale departamentelor de Educaţie din Olt, Argeş, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Caraş-Severin au atacat noua Lege a Educaţiei, pusă în practică doar parţial, precum şi măsurile de austeritate impuse de Executiv. Evenimentul face parte dintr-o campanie deschisă de Partidul Social-Democrat, care pregăteşte o „carte neagră” cu stadiul actual al Învăţământului, pe care i-o va da ministrului Funeriu, la împlinirea a 500 de zile de mandat.

Ecaterina Andronescu

Prezentă la dezbateri, Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educaţiei, a preconizat că efectul imediat al acestei reforme va fi creşterea alarmantă a abandonului şcolar, în special în mediul rural. „Eu cred că în acest moment măsurile de austeritate au instalat în ţară o mare sărăcie pentru majoritatea populaţiei şi din păcate această stare de lucru loveşte două domenii esenţiale pentru orice stat: educaţia şi sănătatea. Am fost în ultima vreme, în localităţile din mediul rural şi am constatat că efectul imediat este abandonul şcolar. Părinţii nu mai au cu ce să-şi trimită copiii la şcoală, mijloacele de transport nu sunt suficiente, şcolile s-au îndepărtat de domiciliul elevilor şi mi se pare că în acest moment pericolul cel mai mare pe care îl traversează educaţia, legat de această stare, este abandonul şcolar. Vom avea creşteri substanţiale ale abandonului şcolar”, a spus Ecaterina Andronescu.

Dascăli lipsiţi de motivaţie

Totodată, fostul ministru a precizat că modificările pe care legea le impune în privinţa concursului de titularizare şi suplinire care, din anul şcolar următor, va fi organizat la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, dar şi salariile diminuate drastic în ultima perioadă vor genera lipsă de motivare pentru tinerii absolvenţi de studii superioare să aleagă profesia la catedră. „Una din marile probleme, în afară de ceea a abandonului şcolar, este cea a dascălilor. Lipsa de motivare prin salarii, lipsa de motivare prin titularizare în mod deosebit pentru cei tineri care urmează să intre în sistem şi care ar trebui să fie cei mai buni din generaţia lor creează, de asemenea, o mare problemă sistemului de învăţământ. De aceea şi aici cred că ar trebui să găsim soluţii. Ele ar putea să apară cu condiţia ca cineva să aibă şi determinare să găsească aceste soluţii, pe de o parte, şi pe de altă parte să aibă profesionalismul să le ducă la îndeplinire. Vreau să fac referire la fondurile europene, care la capitolul formarea resurselor umane sunt de o valoare aproape impresionantă şi cred că ar trebui alocate cu prioritate spre sistemul de învăţământ, spre formarea profesorilor, pentru că nu cred că cineva poate să-şi imagineze că România devine o ţară performantă dacă nu are o educaţie performantă. Şi o educaţie performantă fără profesori pregătiţi corespunzător nu ştiu să existe nicăieri în această lume. Eu cred că suntem singurii care ar trebui să gândim”, a mai afirmat Ecaterina Andronescu.

„Producem şomeri pe bandă”

Reprezentanţii PSD Dolj au scos în evidenţă faptul că sistemul educaţional se confruntă şi cu o lipsă de finanţare care se reflectă şi în lipsa programelor care să asigure învăţarea pe tot parcursul vieţii. În plus, actualul sistem de educaţie produce „şomeri pe bandă”. „Stăm pe o bombă cu efect întârziat, pentru că generaţiile care trec acum prin şcoală sunt generaţiile care trebuie să ducă această ţară mai departe. Şi, sincer vă spun, mă tem pentru soarta acestei ţări. Studenţii pe care îi avem fac o facultate şi au o singură destinaţie: şomajul. Pregătim şomeri pe bandă, fie că vin din învăţământul liceal, fie că vin din învăţământul universitar. Nu mai vorbesc aici de conceptul atât de frumos de învăţare pe tot parcursul vieţii. Toate acestea sunt deziderate la care România nu poate să mai aspire. Şi atunci ne întrebăm cu toţii încotro ne îndreptăm”, a precizat Mihai Fifor, preşedintele PSD Craiova.

PSD doreşte schimbarea actualei Legi a Educaţiei „Dorim să aflăm probleme punctuale din judeţe. Noi stăruim ca la împlinirea a 500 de zile de când Funeriu se află în funcţia de ministru să-i facem o carte neagră a ministeriatului domniei sale, o carte care să arate care este stadiul Educaţiei şi ce s-a întâmplat în cele 500 de zile de când conduce acest minister. Apoi dorim să aflăm propunerile colegilor noştri, cadre didactice, pentru a reabilita starea din Învăţământ, pentru a le introduce în legea care se află în Senat, pe care noi sperăm să o ducem la bun sfârşit. Actuala lege va fi înlocuită fie în această perioadă, fie imediat după ce se va schimba Guvernul”, a spus senatorul PSD Ioan Mang.

Legea Educaţiei este inaplicabilă

Concursul de titularizare şi lipsa de finanţare reprezintă doar o parte din probleme sistemului educaţional. Profesorii au scos însă în evidenţă şi alte aspecte negative ale Legii Educaţiei, despre care spun că este inaplicabilă.

„Sistemul de Educaţie din România este într-o stare în care nu a fost niciodată. Practic, ce va urma va fi blocaj după blocaj. Legea Educaţiei pe care Guvernul a adoptat-o prin răspundere este inaplicabilă, ca urmare şi metodologiile pe care dânşii le elaborează în această perioadă sunt la fel ca şi legea. În toamnă ne vom trezi că nu se poate pune în aplicare trecerea clasei pregătitoare la învăţământul primar, nu sunt bani pentru personalul didactic, bugetul este subdimensionat. Se doreşte reformă fără a aloca şi bugetul necesar”, a declarat senatorul PSD Ioan Mang, preşedintele departamentului de Educaţie la nivel naţional.

Prezenţi la dezbateri, profesorii universitari s-au arătat şi ei nemulţumiţi de legea Educaţiei, în primul rând pentru că le afectează autonomia, prin schimbarea rectorilor care ar putea fi numiţi de Ministerul Educaţiei, pe criterii politice. În al doilea rând, aceştia au semnalat faptul că noile prevederi afectează şi şcolile doctorale. „Au interzis prin noua lege şi doctoratele la fără frecvenţă, ceea ce înseamnă că un domn sau o doamnă care se află în producţie în acest moment, care lucrează nu se mai poate perfecţiona prin forma de doctorat. Ne dorim un învăţământ care să aibă resursele financiare şi care să pregătească noile generaţii pentru ce ţara, până la urmă, are nevoie”, a mai precizat senatorul Ioan Mang.

În plus, conducători de doctorat vor putea fi nu numai profesorii, ci şi cercetătorii cu gradul III şi lectorii universitari, pe baza unor criterii ce nu au fost încă stabilite.

Ion Prioteasa, preşedintele PSD Dolj:

„Dacă ar fi să privesc sistemul educaţional dintr-un anumit unghi, l-aş privi mai degrabă dintr-un unghi gospodăresc. Şi nu o să uit niciodată că într-un anumit moment au fost schimbaţi într-o săptămână 226 de directori de şcoli numai pe criteriul că erau pesedişti. Nu o să uit niciodată că la un moment dat au fost începute în ţară 6.000 de şantiere fără nici un fel de analiză. Nu o să uit niciodată că unele şantiere au fost abandonate, altele au fost duse la bun sfârşit şi aceste şantiere care au fost puse în operă, în etapa imediat următoare au fost abandonate definitiv pentru că şcoala s-a mutat într-o altă localitate şi de banii care s-au băgat în şcoala respectivă nu a mai răspuns nimeni”.

CARMEN RUSAN ŞI ALINA DRĂGHICI

 

1 COMENTARIU

  1. Ecaterinma Andronescu este cea care a visat intr-o noapte SAM (Scoala de Arte si Meserii)..si nu s-a parut a fi oportun dar s-a dovedit a fi pragmatic..elevii din rural aveau scoala aproape…cie a desfintat SAM? Andronescu in guvernarea PSD-PD-L… Cucoana…lasa-ne…intilnirea a fost pur si simplu electorala, lamentabila…prioteasa vorbeste de 226 de directori…si aia erau PSD-isti? De cind nu mai exista dascali destepti fara de partid…de cind PSD-ul a instaurat aceasta regula! NICOLA LUI PRIOTEASA A SCHIMBAT SI EA … TOT CEEA CE I S-A CERUT, CEVA PE DEASUPRA CE AU CAZUT LA ZAR SI LA BAN…SI UITE ASA CE MAI CONTEAZA COMPETENTA SI PREGATIREA? Pe vremea lui Ceausescu o trupa smechera punea oameni competenti sa faca treaba…acum o trupa smechera pun hahalere sa-i reprezinte si sa fie jucate ca marionetele…halal!

Comments are closed.