Ştiinţa a făcut legea în tribune şi pe teren, în Derby de Craiova

1
1583

În Derby-ul Craiovei, ambele echipe aveau şansa de a-şi salva sezonul. Cu antrenori rulaţi ca la triale, cu obiective diferite, Ştiinţa, de performanţă, fcu, de “ciupeală”, cele două nu erau deloc în grafic, dar un succes contra rivalei arunca în “recycle bin” toate dezamăgirile. În tribune, Ştiinţa a fost suverană, ca de obicei în Derby de Craiova, din Peluza Nord fanii transformând Complexul Sportiv Craiova în Arena “Ion Oblemenco”. Pe teren, Ştiinţa a fost gazdă numai în repriza a doua, când a avut de adevărat anvergura de stăpână a oraşului. Fiecare echipă şi-a prefaţat primul gol cu o mare ocazie. Şutul lui Baeten pe reflexul lui “Popică” a anticipat reuşita lui Chiţu, care a primit un assist ideal de la Căpăţână. Comparată cu derby-ul disputat cu o seară în urmă în Capitală, prima repriză de la Craiova a părut un duel din liga judeţeană.

Intrată pe minus la vestiare, Ştiinţa a trebuit să treacă la strategia “totul sau nimic”, fiindcă play-off-ul era pur şi simplu neinteresant fără o victorie contra rivalei, nimeni alta decât “ciuca bătăilor în Liga I” anul acesta. Cu Ivan resuscitat şi Mitriţă mutat în centru, trupa lui Petev n-a mai făcut pasul în spate. Baiaram avea să confirme că este “bestia nera” pentru echipa lui Mititelu, având acum şi look-ul potrivit. După ce Baeten i-a negat egalarea, “Zorro” a marcat golul victoriei. Masca i-a fost aliat, decarul Ştiinţei familiarizându-se cu ea mai repede decât era de anticipat. Egalarea venise pe traseul consacrat săptămâna trecută, în derby-ul cu Rapid: Bancu a găsit verticalizarea, iar Mitriţă, scăriţa cu stângul. Putea fi 3-1 în prelungiri, dar, singur cu Popa, Cîmpanu n-a mai fost inspirat precum la centrarea către Baiaram. fcu are drum croit de soartă spre liga secundă, indiferent cât va dura de al n-lea mandat al lui Napoli şi fără a ţine cont de valoarea intrinsecă a echipei.

Alb-albaştrii au celebrat succesul alături de fani, în Peluza Nord, apoi l-au branduit cu fotografia “de familie” care încununează de obicei astfel de seri. Speranţele pentru play-off sunt subţiri, dar duminică seara nimeni nu s-a mai gândit la ce va urma, toată lumea savurând răpunerea rivalei locale.

fcu – Universitatea Craiova 1-2

Au marcat: Chiţu 45+4 / Mitriţă 70, Baiaram 77.

fcu: R. Popa – Padula, Compagnucci, Lacroix, Mascarenhas – Vl. Achim, Dr. Albu – Baeten (Sidibe 85), Bauza, Bahassa (Ibrahimi 86) – A. Chiţu (Dragu 90). Antrenor: Nicolo Napoli

Universitatea Craiova: L. Popescu 10 – Căpăţână 10, Screciu 10 (Maldonado 56) 10, Badelj 10, N. Bancu 10 (Şt. Vlădoiu 88) 10 – Al. Creţu 10 (A. Ivan 46) 10, Al. Mateiu 10, Mekvabishvili 10 (Zajkov 88) 10 – Baiaram 10, Markovic 10 (Cîmpanu 56), 10 Al. Mitriţă 10. Antrenor: Ivaylo Petev.

Arbitru: Marcel Bârsan 5.

1 COMENTARIU

  1. Un mare derby al Craiovei, in care ambele echipe au luptat pentru a salva sezonul. Cu antrenori noi la ambii poli si cu obiective diferite, Stiinta si fcu nu au avut un start bun de sezon. Dar victoria din acest meci le-a adus un suflu nou si a aruncat toate dezamagirile la gunoi. Echipa din tribune a fost impresionanta, facand din Complexul Sportiv Craiova o adevarata arena. Pe teren, Stiinta a fost dominanta in repriza a doua, dovedindu-se a fi adevarata stapan a orasului. Fiecare echipa a avut o sansa mare de a marca, dar primul gol al meciului a fost marcat de Chitu, dupa o pasa excelenta de la Capatana. Comparand cu derby-ul din seara precedenta din Bucuresti, prima repriza de la Craiova parea a fi un meci din liga judeteana.

Comments are closed.