Duelul fanilor la “Derby de Craiova”

0
618

Derby de Craiova, FCU Craiova – Universitatea Craiova 1-2, a avut o asistenţă destul de scăzută, în jur de 12.000 de spectatori fiind prezenţi pe arena din Bănie, mult mai puţin faţă de derby-ul din Capitală disputat cu o seară mai devreme, Rapid – FCSB 4-0, declarat sold-out cu mai multe zile înainte de ora startului. Dintre cei 12.000 de spectatori de pe „Ion Oblemenco”, 5.000 au fost în Peluza Nord, galeria Universităţii Craiova, iar în restul arenei încă vreo 3 mii, aşadar cam două treimi din public a susţinut Ştiinţa, iar restul, echipa lui mititelu, chiar dacă aceasta din urmă a fost gazdă.

La începutul partidei, galeria fcu a afişat scenografia deconspirată cu o zi înainte de rivalii de la Peluza Nord, cu un cub rubik rezolvat, însoțit de mesajul ”E simplu când știi calea dreaptă”. Încălcarea principiilor ultras şi tema coregrafiei au fost sancţionate imediat din partea opusă, cu mai multe mesaje.

„Cum să afişezi o coregrafie de care a râs deja întreaga Românie?”, “Până rezolvaţi voi cubul schimbă Ajică iar clubul”, „3D cu peluza mai mult goală se poate doar la voi, la ţară”, „De câți mititei e nevoie să rezolve un cub rubik? De toți… și tot câștigă cubul”, „De la brâu în sus l-aţi desenat, ca să nu se vadă în ce e încălţat?”, „Aţi pictat doar steme anulate, trombonul unde e, pe spate?”, „Steguleţele împărţite tot de chelu’ sunt plătite?”. Înainte de înfruntarea din Bănie, fanii Universităţii l-au ironizat în centru pe patronul rivalei, Adrian Mititelu, îmbrăcat în clovn și cu un cub rubik în mână pe care scrie „FC Unica”.

Alte mesaje ironice ale Peluzei Nord la adresa rivalilor: „Papucăreşte, ţărăneşte”, „Te cunosc după papuci, mâine la sapă te duci”, „Patru luni ultraseria brutăriei a-ngheţat, până v-a intrat salariul şi aţi reevaluat”, „Pasiune pentru trombon din dependenţa de patron”, „Cum să fiţi voi din ’97, cu câteva brigăzi din sate înfiinţate alatăieri-noapte?”, „2-3 ani de existenţă, ştergeţi-vă la nas de muci, n-au nici vârsta grădiniţei brigăzile voastre-n papuci”, „Nu sunt de comparat istoriile noastre, avem adidaşi mai vechi decât brigăzile voastre”, „Ştiţi care e partea nasoală? La voi nu e război, e doar răscoală!”, „9 băieţi de la ţară şi încă unul de la gară”, „”Viitorul e aici”, dar fără demnitate, când susţii o echipă fără identitate”.