Peste 900 de amendamente au fost depuse la Regulamentul privind Cerul Unic European

0
493
Peste 900 de amendamente au fost depuse la Regulamentul privind Cerul Unic European, un dosar al cărui raportor  este europarlamentarul Marian Jean Marinescu.  Cele mai multe au fost depuse de Grupul de Stânga din EP (GUE/NGL) și de socialiști (Grupul S&D). Deputații polonezi din grupul conservator (ECR) au depus, de asemenea, multe amendamente. “Grupul PPE nu a depus multe, colegii mei bazându-se probabil pe faptul că voi depune eu.
Cele mai multe amendamente propun eliminarea a tot ce înseamnă  liberalizarea serviciilor de trafic,  defragmentarea spatiului aerian, lucru care ar menține situația actuală, care înseamnă: disconfort pentru pasageri, mai multe emisii și costuri mari pentru companiile aeriene.
Vor avea loc discuții complicate în Parlament, câtă vreme există amendamente pentru eliminarea certificatului economic introdus de o  propunere a Comisiei Europene.  Acest certificat ar atesta dacă un furnizor de servicii de trafic aerian este valid din punct de vedere economic. Lucru care este normal într-o situație de monopol, cum este cea a controlului traficului aerian. Acest serviciu este un monopol în toate statele membre. Când ai un monopol trebuie să îți iei măsuri pentru a avea un preț reglementat. Pe de o parte pentru a preveni creșteri necontrolate ale prețului, iar pe de alta, pentru a vedea dacă banii pe care acest prestator de servicii îi primește de la pasageri (nu de la companiile aeriene, pentru că acest serviciu este inclus în costul unui bilet de transport ) sunt cheltuiți nu doar pe salarii, ci și pe investiții, servicii, digitalizare. Va fi o dispută complicată, controversată, contondentă, dar sa sperăm că vom ajunge la o poziție care sa fie în interesul industriei și în special al pasagerilor”, susţine europarlamentarul Marian Jean Marinescu, într-o postare pe facebook.