Kosovo: Crimele de război îi indignează pe albanezi

0
757

În vara trecută foşti lideri ai gherilei independentiste albaneză au fost acuzaţi de crime de război şi crime contra umanităţii de Tribunalul special pentru Kosovo. În valea Drenica, profund marcată de expulzările şi masacrele comise de foţele sârbe ale lui Miloşevici şi cele paramilitare kosovare, la începutul anului 1999, numele lui Hashim Thaci şi Kadri Veseli reverberează. Erou al războiului contra Serbiei, Hashim Tachi fost premier şi apoi preşedinte, funcţie din care a demisionat în urma inculpării sale, este acuzat alături de alţi conducători ai UCK de crime contra sârbilor, rromilor şi opozanţilor politici. La Kosovo numele pieţelor şi străzilor evocă la tot pasul conflictul care a făcut 13.000 de morţi, în cea mai mare parte albanezi. Se mai spune că misiunile UNMIK şi EULEX au eşuat. Belgradul continuă eforturile pentru nerecunoaşterea independenţei fostei provincii de la sudul ex-Iugoslaviei. Procesul se va ţine în câteva luni dar credibilitatea tribunalului de la Haga este deja în discuţie. S-au sustras documente iar în ultimele luni martori protejaţi au dispărut în condiţii suspecte. O nouă problemă: Kosovo a anunţat că nu va disputa meciul său de fotbal cu Spania de la 31 martite a.c. contând pentru preliminariile CM 2022 dacă imnul său naţional nu este intonat şi drapelul nu este desfăşurat. Spania nu recunoaşte Kosovo ca stat independent, alături de Slovacia, Grecia, Cipru şi România.