O nouă cursă aeriană începând din luna iunie : Craiova – Forli (Italia)

1
1306

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a participat  astăzi la evenimentul de lansare a cursei Craiova – Forli (Italia), care va fi operată pe Aeroportul Internațional Craiova (AIC) începând din luna iunie, de către compania Lumiwings, eveniment desfășurat la sediul Palatului Administrativ.

Cu acest prilej, Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj, a precizat faptul că, în ciuda condițiilor speciale și a restricțiilor de circulație care au fost impuse operatorilor aerieni din cauza pandemiei COVID-19, investițiile derulate la AIC vor continua.

„Am dorit să marcăm acest eveniment deosebit, pentru că vrem să dăm un semnal că, în continuare, Aeroportul Internațional din Craiova este o instituție în care Consiliul Județean crede și investește. Ne bucurăm pentru că, dincolo de o nouă cursă spre Italia, avem un nou partener și, pe această cale, doresc să le spun «bun venit» celor de la Lumiwings. În egală măsură, le transmitem că suntem un partener ferm și serios, motiv pentru care sperăm într-o colaborare cât mai lungă, care se poate materializa și în alte curse pe care le vor opera de pe AIC.

Știm ce an a fost și vedem cu toții ce început de an avem. Însă, odată cu primăvara, sperăm să reintrăm în normalitate și să începem să redeschidem din rutele suspendate din cauza pandemiei. Mergem înainte cu planurile investiționale la Aeroportul Internațional Craiova și continuăm cu proiectul de extindere și modernizare a terminalelor de plecări și de sosiri, un demers de aproape 6 milioane de euro, finanțat din fonduri de la bugetul județean.

Sperăm ca, odată cu apariția unor noi companii, să revenim la acea cifră din 2019, de aproximativ 520.000 de pasageri, și să continuăm trendul ascendent. Avem la AIC o echipă care prospectează piața și are discuții cu operatorii atât pentru ceea ce înseamnă chartere, cât și pentru ceea ce înseamnă curse regulate, pentru că aeroportul nostru este unul regional, iar de aici, de la Craiova, aleg să zboare nu doar pasageri din Oltenia, ci și dintr-o mare parte din nordul Bulgariei“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Directorul general al Aeroportului Internațional Craiova, Sorin Manda, apreciază că, odată cu noul parteneriat încheiat cu operatorul Lumiwings, traficul de pasageri va crește, precum și șansele ca noi companii aeriene să aleagă serviciile oferite de AIC. „Astăzi, anunțăm în mod oficial parteneriatul pe care îl avem cu compania Lumiwings, precum și operarea cursei Craiova – Forli, care va începe în a doua parte a lunii aprilie. În această perioadă grea pentru domeniul aeronautic, iată că la Aeroportul Internațional Craiova se întâmplă lucruri pozitive, pentru că reușim să deschidem încă un zbor spre Italia și să parafăm o legătură importantă cu o nouă companie. Cursa pe care o anunțăm astăzi, pe ruta Craiova – Forli, va fi una regulată și va fi operată de două ori pe săptămână. Sunt aspecte care ne îndreptățesc să sperăm că vom putea să creștem traficul de pasageri în viitorul apropiat“, a spus directorul general al AIC, Sorin Manda.

La rândul său, Mircea Dumitru, membru al Consiliului de Administrație al AIC, a afirmat: „Lumiwings este o companie tânără și mă bucură parteneriatul cu conducerea AIC care, de asemenea, este formată dintr-o echipă tânără. Am convingerea că acest zbor este doar un început și că destinația Craiova – Forli va fi foarte uzitată din vară pentru plimbări pe coasta de vest a Mării Adriatice.“

La conferința de presă organizată joi au mai participat vicepreședintele CJ Dolj Mihai Neațu, precum și reprezentanți ai companiei care va opera cursa regulată către Forli.

 

1 COMENTARIU

  1. partea buna a conceptului trebuie ca se refera la faptul ca ruta va transporta in mod evident pasageri cu alte viziuni decat cei din cursele directe cu egiptul, unde romanii nu se cam duc sa castige bani …

Comments are closed.