Personaje de poveste, pe scena Teatrului „Colibri”

0
360

Untitled-1Sâmbătă şi duminică, publicul de toate vârstele este aşteptat la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” pentru a se bucura de două titluri din repertoriu. Astăzi, 11 martie, la ora 18.00, intră în scenă „Cântăreţii din Bremen”, într-o dramatizare de Patrel Berceanu după Fraţii Grimm, în regia lui Valentin Dobrescu. Muzica îi aparţine lui Alin Macovei-Moraru, iar scenografia, Mirelei Tofan. În distribuţie îi regăsim pe actorii Daniel Mirea, Mugur Prisăcaru, Iulia Cârstea, Ionica Dobrescu, Adriana Ioncu şi Alla Cebotari. Duminică, 12 martie, la ora 11.00, este programată întâlnirea cu „Ursul păcălit de vulpe”, de Ion Creangă, într-un spectacol cu scenariul, regia şi scenografia semnate de Valentin Dobrescu, pe muzica lui Alin Macovei-Moraru. Dau viaţă personajelor actorii Ionica Dobrescu, Daniel Mirea, Mugur Prisăcaru, Alla Cebotari, Adriana Ioncu şi Emanuel Popescu. Biletele se pot procura de la Agenţia teatrului, astăzi, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminică, în intervalul 10.00-13.00, la preţul de 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.