„Datoria guvernamentală nu va scade, iar leul nu se apreciază”

0
387

Ultimele date făcute publice de Finanţe indică o scădere a datoriei publice guvernamentale în acest an, iar cursul mediu de schimb leu-euro va fi 4,42 lei. Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ambele prognoze sunt nerealiste.

leuServiciul datoriei publice guvernamentale va scădea în acest an la 8,1 miliarde de euro, de la 13,7 miliarde în 2016. Acesta va urca la 9,344 de miliarde de euro în 2018 şi va scădea la 8,319 miliarde în 2019. Aşa arată ultimele date făcute publice de către Ministerul Finanţelor. Pe de altă parte, Finanţele indică un curs mediu de schimb leu-euro pentru acest an de 4,42 de lei, moneda naţională urmând să se întărească în 2018, cursul urmând să fie de 4,4 lei pentru un euro.

“Pe o proiecţie mai realistă, necesarul de finanţare este pe undeva la fel ca anul trecut fiindcă deficitul bugetar va depăşi 3%. Consiliul Fiscal are o proiecţie de deficit pentru 2017 de 3,6% pe standarde europene şi nu sub 3%, cum prognozează guvernul . Iar, potenţialul de apreciere al cursului este foarte limitat, chiar inexistent. Noi mizăm pe un curs stabil, undeva pe la 4,45 -4,5 lei pentru Acesta detaliază: “Necesarul de finanţare, care include ce ajunge la maturitate, plus dobânzi, plus necesarul suplimentar generat anul acesta de deficit, adică practic ce trebuie să finanţeze Ministerul de Finanţe anul acesta, probabil că, dacă ne uităm la proiecţia de deficit din buget, sub 3%, ar fi uşor mai mic decât anul trecut. Dacă luăm o proiecţie mai realistă de deficit bugetar, cum ar fi proiecţia Comisiei Europene, de 3,6%, necesarul de finanţare este chiar mai mare decât anul trecut. Pot spune că necesarul de finanţare este destul de mare…”.