SUA: Cel puţin cinci morţi, într-un atac armat

0
397

Cel puţin cinci persoane au murit, miercuri seară, într-un atac armat în statul american Pennsylvania, iar autorităţile au lansat o amplă operaţiune de căutare a atacatorilor. Patru femei şi un bărbat au fost împuşcaţi mortal în timpul unei petreceri organizate în curtea unei case dintr-un cartier rezidenţial al suburbiei Wilkinsburg, la 13 kilometri de oraşul Pittsburgh, potrivit poliţiei din comitatul Allegheny. Cel puţin alte trei persoane au fost rănite şi transportate la spital, unele aflându-se în stare critică. Suspecţii se află în libertate, fiind căutaţi de autorităţi. Potrivit locotenentului Andrew Schurman de la Departamentul de Omucideri al poliţiei din comitatul Allegheny, bărbaţi înarmaţi ar fi intrat cu forţa la petrecere şi ar fi deschis focul asupra celor prezenţi, creând o ambuscadă. “Am auzit cel puţin 20 de focuri de armă”, a declarat Kayla Alexandra, un martor. Cel puţin doi bărbaţi sunt implicaţi în atacul armat. Alte instituţii media locale au anunţat că şapte sau opt persoane au fost împuşcate.