O poveste la pepiniera din Zăval

0
362

De cum treci podul peste Jiul învolburat, cu albia lui revărsată în aceste zile, la vreo 5 km de vărsarea în Dunăre, te primeşte bătrâna pepinieră silvică de la Zăvalul de Dolj, pe al cărui act de identitate se poate citi anul 1964. N-o poţi ocoli cu privirea, oricât te-ai putea crede răpus de singurătate. Este cea mai veche din părţile locului, deţine în administrare acum doar 55 de hectare, dar a avut vreo 70 la înfiinţare, cu rostul ei bine definit: producerea de material săditor din toate speciile silvice şi dendrologice pentru înfiinţarea de noi păduri, pe terenuri neproductive, şi perdele de protecţie, completarea de goluri sau chiar crearea de spaţii verzi. Are toată dotarea necesară, inclusiv un sistem de irigat pus la punct, cu puţuri forate la nu mare adâncime, şi un bazin de 300 metri cubi, în care apa se preîncălzeşte. Marius Ivănuş, inginerul care o manageriază, de ani buni, bărbat în puterea vieţii, are vechime în branşă şi socoteşte o dată 13 ani, mai adaugă 4, apoi încă 2, dar şi vocaţie pentru a fi ceea ce este. Pepiniera de la Zăval produce acum 1,5 milioane puieţi pe an – a produs şi 5-6 milioane, în alte momente mai bune ale ei –, are un contract teafăr cu Vidinul, de o vreme, şi îşi reaşează mereu sortimentul de specii în funcţie de solicitări, mai nou, căutare având specia de salcâm “Oltenica”, recomandată prin vigoare, viteză de creştere, calităţi melifere ş.a.m.d. Nu orice silvicultor are răbdarea de a lucra la o pepinieră, cu migăloasele ei operaţiuni specifice, dar Marius Ivănuş s-a luat cu munca de-a dreptul, după ce a fost tentat în urmă cu puţini ani de o experienţă insolită în administraţia publică locală. Abandonată, la Dăbuleni, fără regrete. Şi în acest început de primăvară, lucrurile aici, rând pe rând, se cer descoperite. Înainte de toate se trebăluieşte. Chiar dacă a plouat deunăzi şi cerul rămâne ameninţător, oamenii pepinierei îşi găsesc de lucru în trilurile concertului păsărelelor din pădurea învecinată. Primăvara mijeşte de-a binelea, mugurii umflaţi gata să plesnească încă pregetă în prospeţimea inefabilă a unei geneze. Satul Zăval aparţine de comuna Gighera, pepiniera cu acelaşi nume, ţine administrativ de comuna Ostroveni. Se poate zâmbi la acest paradox, dar oamenii s-au obişnuit cu el. Fiu de silvicultori, Silviu Nuţă, directorul Direcţiei Silvice Dolj, care ne însoţeşte, ne relatează o coincidenţă chiar agreabilă: timp de 17 ani, mama lui, inginera Elena Nuţă, a fost şefa pepinierei de la Zăval. Întreaga lui copilărie este legată, într-un fel, de aceste locuri, iar nucul falnic de 40 de ani, plantat chiar de el, depune mărturie. Un nuc viguros care nu se sinchiseşte deloc de compania mai puţin firească a speciilor silvice, de nu la mare distanţă. Alte amintiri nu mai încap în povestea de faţă şi ploaia abia acum limpezeşte inclusiv sunetele care ne picură în ureche, seduşi de frumuseţea pădurii Zăvalului. Se spune cea mai frumoasă din părţile locului, cântată şi răscântată de inspiraţi solişti autohtoni.

Ascultă “În pădure la Zăval” – Ionela Prodan