Finiş devastator al Craiovei în Valea Vlăicii

0
362

Conduşi timp 37 de minute de Atlassib Sibiu, Burlacu şi compania au întors rezultatul pe final, câştigând cu 84-80

Sala din Valea Vlăcii s-a dovedit prea mică pentru interesul dovedit faţă de echipa de baschet a Craiovei, care şi-a consolidat o medie de peste 2.000 de spectatori la meciurile de acasă. Circa 350 de fani s-au înghesuit miercuri seara în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu”, unde s-a „refugiat” SCMU Craiova pentru meciul cu Atlassib Sibiu, Polivalenta fiind revendicată de solista Maria Ciobanu. Cei care nu au mai prins invitaţii au avut ce regreta, meciul nefiind transmis nici la TV. Alb-albaştrii au obţinut prima victorie în grupa 1-6, după 3 eşecuri la rând, însă pentru acest prim succes emoţiile au fost la cote înalte, fiindcă el s-a conturat abia în ultimele minute. Oaspeţii au început în forţă şi au luat avantaj considerabil, menţinut 37 de minute. Kevin Hardy, care în Polivalentă, la precedenta întâlnire directă, fusese inexistent, a fost într-o seară de excepţie (19 puncte, 11 recuperări, 7 assist-uri, 4 intercepţii), însă nu avea să prindă finalul pe teren, după ce a strâns cinci faulturi. Mijajlovic şi Tincu l-au susţinut cu aruncări precise de afară, iar Gilbert şi Paul au punctat şi ei pe final de atacuri, demoralizându-i pe alb-albaştri. Pentru prima oară cu Dragan Aleksic pe bancă, SCMU a fost echipa nevoită să vină din spate şi s-a „urnit” greu. Bureau a început prost, cu 4 faze consecutive în care a greşit, în apărare sau în atac, dar apoi avea să facă un meci foarte bun în ambele faze. „Mister Slam-dunk” a fost cel mai bun marcator şi a recuperat  5 mingi de sub panoul advers, terminând cu 20 indice de eficienţă. În schimb, în ciuda celor 8 puncte marcate (6 de la libere) Micic a prins iar o seară modestă, ratând de două ori incredibil din buza coşului. Oaspeţii au avut 12 puncte avans în debutul ultimului sfert, şi 10 puncte de apărat cu 7 minute rămase din joc. Remontada Craiovei a început cu coşul de la distanţă al lui Burlacu, în aceeaşi manieră continuând Johnson şi Hargrove, reuşita acestuia din urmă aducând echipa din Bănie pentru prima oară în avantaj, 75-73, cu două minute şi jumătate înainte de final. Alb-albaştrii s-au apărat perfect în ultima parte (Pilcevic a excelat) şi au fost impecabili la linia de fault. Cu fanii exultând în tribune şi cu adversarii rămaşi fără cei mai buni jucători, din cauza eliminărilor, diferenţa a crescut treptat în favoarea Craiovei, fiind redusă la 4 puncte doar printr-un coş de „afară” marcat în ultima secundă. A fost poate cel mai bun meci al Craiovei din punct de vedere al procentajului la aruncările libere (20 din 23), Pilcevic, Micic, Hargrove şi Pantic având 100 % la acest capitol.

La final a fost 84-80, pe sferturi: 13-25, 24-16, 17-23, 30-16. Au jucat pentru SCMU Craiova: Bureau 20 de puncte, 8 recuperări, Pilcevic 14 puncte, Hargrove 14 puncte (3 din 3 de afară), Johnson 13 puncte, 6 assist-uri, Burlacu 10 puncte, Micic 8 puncte, Pantic 3 puncte, 9 recuperări, Popescu 2 puncte, 4 recuperări.

Antrenorul Sibiului, Dan Fleşeriu, a specificat că balanţa au înclinat-o pe final experienţa superioară a jucătorilor Craiovei şi eliminările din echipa sa. Pentru oaspeţi au înscris: Hardy 19, Gilbert 16, Paul 13, Mijajlovic 11, Tincu 11, Calotă 9, Harrison 2.

Duminică, de la ora 17, în ultima etapă a turului grupei 1-6, SCMU Craiova joacă în Sala Polivalentă cu BC Mureş. În celelalte meciuri din grupa 1-6 s-au înregistrat rezultatele: BC Mureş – „U” BT Cluj 87-80, Municipal Oradea – Steaua 82-84, după prelungiri. În grupa locurilor 7-12 s-au jucat meciurile: Dinamo – Phoenix Galaţi 70-73, BCMU Piteşti – Gaz Metan Mediaş 84-60, Energia Tg. Jiu – BC Timişoara 53-81.

Clasamentul Ligii Naţionale masculine de baschet

Grupa 1-6

1. Municipal Oradea   46p      20        6

2. Steaua Eximbank    45p      19        7

3. „U” BT Cluj            43p      17        9

4. BC Tg. Mureş         42p      16        10

5. SCMU Craiova       41p      15        11

6. Atlassib Sibiu          39p      13        13

Grupa 7-12

1. Phoenix Galaţi        38p      12        14

2. Dinamo Bucureşti   38p      12        14

3. Energia Tg. Jiu        36p      10        16

4. BC Timişoara          34p      8          18

5. BCMU Piteşti         33p      10        16

6.Gaz Metan Mediaş   30p      4          22

BCMU Piteşti are o penalizare de 3 puncte.