Dispariţia avionului Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airline rămâne învăluită în mister

0
313

Căutările în vederea găsirii avionului de tip Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines, care a dispărut de pe radar sâmbătă, la o oră după decolarea de la Kuala Lumpur, cu destinaţia Beijing, având 239 de persoane la bord, nu au dat nici un rezultat până ieri la prânz, a anunţat un oficial malaysian, în pofida descoperirii unor posibile rămăşiţe ale avionului în largul coastelor Vietnamului. „Din nefericire (…) nu am găsit nimic care să pară că provine de la avion, cu atât mai puţin avionul”, a declarat directorul Aviaţiei Civile malaysiene, Azharuddin Abdul Rahman. Aviaţia vietnameză anunţase anterior că a descoperit, la 80 de kilometri de Insula Tho Chu, în largul Vietnamului, două obiecte care ar putea proveni de la avionul Boeing 777. „Aviaţia vietnameză a reperat duminică seara posibile resturi ale avionului în largul coastei de sud, dar nu există vreo confirmare nici acolo”, a explicat Rahman. Pe de altă parte, poliţia thailandeză a anunţat, duminică, deschiderea unei anchete asupra unui posibil trafic de paşapoarte, după ce au fost făcute rezervări în Thailanda cu două paşapoarte suspecte pentru zborul Malaysia Airlines dispărut. Un austriac pe nume Christian Kozel şi un italian pe nume Luigi Maraldi apar pe lista pasagerilor, dar ei nu au fost la bord. Paşapoartele lor au fost furate în Thailanda în 2012 şi 2013, a confirmat organizaţia de poliţie internaţională Interpol. Informaţii de zbor consultate de AFP arată că cele două bilete de avion pe numele lor au fost rezervate la 6 martie 2014 şi emise în oraşul Pattaya, staţiune din Thailanda. Ambele bilete electronice poartă numere consecutive şi amândouă au fost plătite în baht, moneda thailandeză. Kozel trebuia să se deplaseze pe calea aerului de la Kuala Lumpur la Beijing, înainte de a-şi continua călătoria spre Amsterdam şi Frankfurt. Maraldi trebuia să ajungă la Amsterdam şi apoi la Copenhaga. Un înalt responsabil al poliţiei thailandeze a declarat pentru AFP că poliţia thailandeză investighează un posibil trafic de paşapoarte furate la Phuket, staţiune din sudul ţării unde a fost furat paşaportul lui Maraldi. Maraldi s-a prezentat duminică la poliţia din Phuket, au precizat autorităţile. „El a spus că nu se afla în avion şi că paşaportul lui a fost furat anul trecut”, a explicat locotenent-colonelul Akanit Danpitaksart. Acesta a explicat că nu are informaţii cu privire la paşaportul lui Kozel, dar duminică diplomaţia austriacă a precizat că el a fost furat pe un zbor Phuket-Bangkok. Într-un comunicat, Interpol afirmă că nici un control nu a fost efectuat în nici o ţară în legătură cu paşapoartele furate din momentul în care ele au intrat în baza de date a organizaţiei şi până la decolarea zborului. La rândul său, Malayezia, care a deschis, tot duminică, o anchetă pentru terorism, după ce s-a descoperit că cel puţin doi dintre pasagerii aflaţi la bordul avionului s-au îmbarcat cu paşapoarte false, continuă, la rândul său, să verifice zonele din apropierea coastei, la sud de insula Tho Chu. De asemenea, nave se îndreptau ieri către o zonă în care a fost reperat, plutind, un obiect care părea să fie o barcă de salvare, însă ulterior autorităţile vietnameze au anunţat că era vorba doar de o cutie de viteze acoperită cu alge.