PSD Filiaşi şi-a sărbătorit pensionarii

0
303

Sâmbătă, în jurul prânzului, Organizaţia de Pensionari a PSD Filiaşi a organizat o manifestare dedicată persoanelor vârstnice, în acelaşi timp aceştia alegându-şi organele de conducere la nivel local, pentru următorii doi ani. La eveniment a luat parte preşedintele Organizaţiei de Pensionari a PSD Dolj, Nicolae Vrapcea, preşedintele PSD Filiaşi, Alin Golumbeanu, primarul oraşului, Nicolae Stăncioi, şi viceprimarul Gheorghe Ilie.   

Social-democraţii din Filiaşi i-au sărbătorit pe pensionari. Înainte, aceştia şi-au ales preşedintele şi membrii biroului local. Eugen Dăneţ, consilier local PSD, a fost ales în continuare preşedinte. „Vreau să vă mulţumesc pentru votul dumneavoastră de încredere. Organizaţia de Pensionari a PSD Filiaşi şi-a adus o contribuţie importantă la alegerile locale şi cele parlamentare şi în continuare sunt alături de PSD Filiaşi de fiecare dată când partidul are nevoie”, a declarat preşedintele Organizaţiei de Pensionari a PSD Filiaşi, Eugen Dăneţ.

Preşedintele PSD Filiaşi, Alin Golumbeanu,le-a mulţumit pensionarilor pentru ajutorul acordat şi i-a asigurat în continuare că vor beneficia de întreaga atenţie din partea partidului. „Eu vă mulţumesc foarte mult şi vă asigur că ajutorul dumneavoastră este foarte important pentru noi şi ştim foarte bine toate eforturile pe care le faceţi la fiecare ciclu electoral. Vă aşteptăm în fiecare zi la sediu, pentru a vă spune nemulţumirile şi problemele cu care vă confruntaţi”, a declarat Alin Golumbeanu.

Pensionarii social-democraţi din Filiaşi au şi un club, unde se pot întâlni şi unde pot avea tot felul de activităţi recreative. „Mă bucur pentru că la Filiaşi avem o organizaţie atât de puternică şi numeroasă. Aveţi aici şi un club cu tot felul de activităţi recreative şi vă îndemn şi eu să veniţi zilnic şi să ţineţi legătura cu organizaţia PSD Filiaşi. Vă asigurăm că, acum, că suntem la guvernare, ne batem mai abitir pentru drepturile dumneavoastră decât am făcut-o până acum. O parte din drepturi ne-au fost deja redate de Guvernul USL şi cred că în continuare vom beneficia de atenţie din partea guvernului condus de premierul Victor Ponta”, a declarat preşedintele Organizaţiei de Pensionari a PSD Dolj, Nicolae Vrapcea.