Ludoteca „Aman”: Îndemânare şi talent în realizarea de rame foto

0
302

Pentru că micuţii parteneri din proiectul „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei”, derulat de Secţia pentru copii şi tineret a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, au avut o perioadă mai solicitantă prin participarea la concursuri şcolare, bibliotecarele au ales în săptămâna 11-14 martie o temă relaxantă: „Îndemânare şi talent – rame foto”, bun prilej pentru copii de a-şi demonstra dexteritatea, imaginaţia şi talentul. „Vor fi selectate cele mai reuşite rame foto realizate de copii, sub îndrumarea cadrelor didactice şi a bibliotecarelor, iar acestea vor face obiectul unei expoziţii organizate în Ludotecă”, au precizat reprezentanţii instituţiei. Vor participa preşcolari şi şcolari din clasele I – a IV-a de la Grădiniţele „Ion Creangă”, „Joylight”, „Phoenix”, „Traian Demetrescu” şi Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” – grădiniţă, Şcolile Gimnaziale „Mihai Viteazul”, „Sf. Dumitru”, „Nicolae Romanescu”, „Mircea Eliade”, „Alexandru Macedonski” şi „Sf. Gheorghe”, Liceul de Artă „Marin Sorescu”, Colegiile Naţionale „Carol I”, „Fraţii Buzeşti” şi „Ştefan Velovan”.