Arestate pentru furt calificat

0
337

Patru femei de etnie romă au ajuns după gratii, în baza mandatelor de arestare preventivă emise de magistraţii Judecătoriei Craiova. Toate sunt „cunoştinţe” mai vechi de-ale poliţiştilor craioveni, nefiind la prima încălcare a legii, de această dată ajungând în arest pentru furt calificat.

În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii Secţiei 1 Craiova, în cursul zilei de vineri au fost identificate şi conduse la sediul unităţii pentru cercetări Maria Musiu, de 33 de ani şi Jenica Sali, de 35 de ani, ambele din Craiova. Poliţiştii au stabilit că acestea sunt autoarele a două furturi din chioşcuri de ziare, fapte comise la începutul lunii ianuarie a.c. şi înregistrate în evidenţe cu autori necunoscuţi.

Prin extinderea cercetărilor, poliţiştii au mai stabilit că cele două, împreună cu Violeta Durac (37 de ani) şi Lunca Zamfir (28 de ani), tot din Craiova, sunt autoarele unui furt comis pe 12 ianuarie a.c., din locuinţa părţii vătămate Mircea R., din municipiu.

“În urma materialului probator administrat în cauză, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva celor patru făptuitoare, măsură ce a fost confirmată de procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Cele patru învinuite au fost reţinute şi prezentate Judecătoriei Craiova, cu propunere de arestare preventivă, instanţa de judecată emiţând pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Inculpatele au fost introduse în arestul inspectoratului şi, în continuare, se desfăşoară activităţi în vederea documentării întregii activităţi infracţionale”, a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Dolj.