6-1, poartă-n Groapă pentru Ştiinţa!

0
676

Oricât de şchiopi ar fi fost “câinii roşii”, Ştiinţa nu le-a dat “culcat” în halul în care s-a petrecut la ultima vizită în Groapa care ar urma să fie demolată şi care are amintiri odioase pentru olteni, cu sau fără prezenţă bifată. Ştiinţa, şi ea cu lotul decimat, n-a avut timp de introducere în derby, i-a luat pe sus din start pe “maidanezii” lui Stoican, iar Câmpanu a marcat în stilul caracteristic, dacă a dobândit aşa ceva, cu “şut întors”, la colţul scurt. Multă indulgenţă a dovedit Craiova până să-şi mărească avantajul, ratând mai mult decât era cazul, într-un meci catalogat totuşi “derby”. Tot Câmpanu a picat secerat, iar Ivan n-a ratat de la 11 metri şansa de a-şi executa victima preferată.

După pauză avea să fie completat coşmarul dinamoviştilor. Portarul lor a luat în calcul numai surplusul de kile al lui Markovic, nu şi doza de talent, aşa că n-a avut şanse la driblingul din care sârbo-olteanul a făcut 0-3 pe tabelă, cu o reuşită mai facilă decât cea din tur. Şi dacă era liber la goluri, Bancu a repetat golul contra “câinilor” din sfertul de Cupă de acum 3 ani, după un assist de antrenament al lui Ivan, fază superbă. Gustavo şi-a concretizat prestaţia solidă cu golul 5 în “Groapă”, după ce gazdele sperau să-şi “repare onoarea”.

Dar încununarea succesului avea să vină de la numărul 88, în minutul 88. Atanas Balaci, nepotul celui mai mare 8 din istoria Ştiinţei, a închis tabela, reluând fulgerător cu capul la colţul scurt şi izbucnind în lacrimi. Mai mult de atât nu se putea pentru desăvârşirea unui  succes epic în Groapă. Pentru unii este un rezultat normal, pentru alţii este o revanşă supremă după ani de suferinţă în faţa “câinilor”, pentru Universitatea Craiova sunt 3 puncte extrem de importante pentru intrarea în play-off. Urmează meciul cu echipa familiei Mititelu, echipa mai repugnantă în Oltenia decât Steaua şi Dinamo, la un loc.

Dinamo – Universitatea Craiova 1-6

Au marcat: C. Matei 61 – pen. / Cîmpanu ‘9, Ivan ’45 (penalti), Markovic ’46, Bancu ’57, Gustavo ’65, Trică-Balaci ’88.

Dinamo: Chesneau – Ehmann, Aloe, Grigore – Buleică, Răuţă, Rodriguez (Bani ’71), Radu (Pierret ’46) – Ivanov (Borcea ’73), Celar (Bordusanu ’46), Matei (Creţu ’85). Antrenor: Flavius Stoican.

Universitatea Craiova: Pigliacelli 8 – Vătăjelu 8, Papp 8, Screciu 8, Bancu 8 (Vînă ’65) 6 – Creţu 8, Mateiu 7 (Călin ’78) 7, Gustavo 8 – Cîmpanu 8 (Conte ’68) 6, Markovic 7 (Roguljic ’72) 6, Ivan 8 (Trică ’78) 8. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Cartonaş roşu: Aloe ’69. Arbitru: Horaţiu Feşnic 7.