Alin Burileanu are 38 de ani și este Profesor Doctor Kinetoterapeut. Visul lui era să devină antrenor, însă a devenit antrenor medical. Alin a trebuit să se pregătească ani de zile pentru a-și îndeplini visul. Pentru a deveni tot mai bun, Alin a făcut cursuri și specializări, a călătorit în China, Italia și America. Acesta nu s-a oprit aici, a studiat Reeducare Posturală Globală în Italia și după patru ani de făcut naveta România – Italia, a devenit profesor internațional de RPG (Reeducare Posturală Globală), ținând cursuri în ambele țări.
În 2010 Alin Burileanu a reușit să construiască Prokinetic alături de alți trei colegi. Pereții clinicii sale sunt acoperiți cu impresionanta colecție de tricouri semnate de cei mai mari sportivi ai lumii. „După șapte ani de activitate în care am lucrat în alt loc, am reușit să contruiesc Prokinetic împreună cu trei colegi la vremea aceea, după care am ajuns undeva la patruzeci de angajați. Acum suntem undeva la douăzeci și șase de angajați activi. Nu e un brand adus în Craiova, este un brand construit din temelie, adică de la trei terapeuți până la peste patruzeci de terapeuți. În acești șapte ani, Prokinetic a avut undeva la o sută de angajați“, a declarat Alin Burileanu.
Burileanu iubește kinetoterapia, iar pentru el cele doisprezece ore pe care le petrece aproape zilnic la cabinet nu mai sunt obositoare. Acesta a mărturisit că zilnic interacționează cu peste o sută de persoane care-i trec pragul clinicii.
„De cele mai multe ori începe undeva la 08.00 și se termina undeva la 18.00. Ca și număr de saluturi, câtă lume trebuie să salut, cred că sunt peste 200 de oameni pe care trebuie să-i salut zilnic. Nu mă mai obosește cabinetul, mă obosesc, ca să zic așa, lucrurile greșite. Atât timp cât totul este o activitate normală, pentru mine kinetoterapia nu mai este muncă. Este o chestie care-mi place, pe care o fac pentru că nu mă văd făcând altceva, deși am încercat să fac, dar nu mă văd făcând altceva. Pentru mine genul ăsta de muncă nu este o chestie care să mă obosească și nu este o chestie pe care o pot numi muncă. Este o chestie care-mi place, este un hobby. Mi-am dorit toată viața să devin antrenor, dar am devenit antrenor medical pentru că până la urmă asta facem, implementăm niște programe de exercițiu în scop medical și care sunt medicale și direcționate pe afecțiunea fiecărui pacient“, a declarat kinetoterapeutul.
Ce semnifică Prokinetic pentru kinetoterapeut
Serviciul este doar o parte din viața noastră, nu cea mai importantă însă.Există persoane care reușesc se bucure de o viață profesională încununată de succes, dar și de o viață personală la fel de împlinită, în același timp. Însă, pentru Alin Burileanu familia este pe primul loc, iar Prokinetic pe locul doi, deși acesta a mărturisit că nu și-ar vedea viața fără Prokinetic.
„Toată viața mea! Ca și valoare, imediat după familie. Familia este pe primul loc, iar Prokinetic pe locul doi, dar sunt cum va puse pe aceeași scară ierarhică. Nu pot să trăiesc fără Prokinetic, nu am cum să stau acasă, n-aș putea să renunț la familie pentru Prokinetic, dar este brandul și familia care măre prezintă și nu îmi văd viața fără Prokinetic“, a mărturisit Burileanu.
Cum s-a adaptat restricțiilor pe timp de pandemie
Pandemia le-a dat mari bătăi de cap majoritatea oamenilor. Unii oameni s-au adaptat restricțiilor, alții nu. Kinetoterapeutul, deși, îi place să țină cont de reguli,acesta s-a adaptat foarte greu restricților date de guvern, și speră ca această pandemie să se termine cât mai repede.„Eu sunt un om care îmi place să țin cont de reguli. Din păcate lumea care ne înconjoară nu poate să țină cont de reguli. Prin urmare este o chestie care din nou nu mă obosește pe mine, pentru că eu mă țin de reguli, port mască, încerc să păstrez distanța. În schimb foarte mulți oameni din jurul meu nu vor să le respecte, iar chestia asta pe mine ca și persoană mă consumă enorm. Sper din suflet să se termine cât mai repede și sper să ieșim toți cu bine din această problemă care într-adevăr este o problemă foarte mare din toate punctele de vedere, și din punct de vedere social și din punct de vedere al patologiei în sine, și nu în ultimul rând din punct de vedere financiar“, a mai spun Burileanu.
Numărul pacienților pe timp de pandemie a scăzut
Dacă înaintea pandemiei numărul paciențior era tot mai mare, acum pe timpul pandemiei numărul pacienților scade din ce în ce mai mult. La Prokinetic numărul pacienților a scăzut cu treizeci-patruzeci de procente, dar pentru kinetoterapeut numărul pacienților pe timpul pandemiei este exact ceea ce-și dorea. „De la 60% din ce era. Nu neapărat numărul pacienților, pentru că noi înainte eram supra aglomerați, adică mult mai mult decât puteam să facem, poate că nu mai sună telefonul atât de mult. Ca și număr de pacienți în pandemie este exact ceea ce-mi doresc, adică să fiu sincer nu îmi mai doresc ce a fost, îmi doresc ceea ce este acum, dar realmente numărul pacienților a scăzut“, a mai menționat Kinetoterapeutul.
„Mă simt foarte împlinit“
Sentimentul de împlinire nu vine din lucrurile pe care le facem pentru noi, ci vine din lucrurile pe care le facem pentru ceilalți. Kinetoterapeutul se simte împlinit, însă nu se oprește aici. Acesta doreștesă se dezvolte mult mai mult din punct de vedere al serviciilor pe care le oferă pacienților. „Mă simt foarte împlinit, tot timpul îmi dorescsă fac doar kinetoterapie. Bineînțeles, visul meu nu are limită, adică dacă ar fi să gândesc la ceea ce vi samcânderamtânăr, era să am un cabinet poate cu doi- trei terapeuți. Prin urma revisul meu este de zece ori mai mare decât mi-l imaginam vreodată, dar continui să visez. Bineînțeles că îmi doresc să mă dezvolt mult mai mult, nu neapărat din punct de vedere financiar, ci din punct de vedere al serviciilor pe care le ofer “, a declarat Kinetoterapeutul.
Grădinaru Gabriela-Valentina
Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, anul III