Peste 11.100 persoane angajate prin intermediul AJOFM Dolj în anul  2019

0
23

 În anul 2019, ca urmare a implementării Programului Judeţean de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Dolj au fost încadrate în muncă 11.106 persoane, dintre care 5.022  femei.

Din totalul persoanelor ocupate în perioada de referință, 4.009 au peste 45 de ani, 2.723 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani,2.483 au între 25 și 35 de ani, iar 1.891 sunt tineri sub 25 de ani. În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 6.155 provin din mediul urban, iar 4.951persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale/postliceale (4.883), urmate de cele cu studii primare/gimnaziale (2.850). Numărul celor cu studii profesionale este de 2.254, iar cei cu studii universitare sunt în număr de 1.119. 

5.104 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Dolj, în anul 2019, 5.104 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. “Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei județene pentru ocuparea forţei de muncă beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată”, se precizează într-un comunicat de presă, remis redacţiei.

Astfel, în anul 2019 , numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 15.667 persoane.